Dacă m-aș mărita mâine, n-aș sta stresată că nu leg două ouă într-o omletă și îmi face cadou discret un curs de dezvoltare personală la cratiță. Fac și ciorbe, fac și tocănițe, fac și plăcinte, fac cam tot ce e femeiește posibil după rețetă sau din cap, dar din cap sunt mâncăruri exersate încă din adolescență.
Nu, articolul ăsta nu are un mesaj subliminal cu iz de matrimoniale, dacă o fi ceva, voi fi mai directă. Revenind, mănâncă lumea mâncarea mea, nu s-a plâns nimeni, se termină repede. Orgoliul meu de bucătăreasă pricepută era neatins. Până duminica trecută. Nu am rafinamentul unui posibil masterchef, nu sunt expertă în combinații de ingrediente cu mirodenii cu exotism cu amestecuri de sărat dulce acrișor umami țunami în papilele gustative cu efect de wowness, nu știu să gătesc alge, andive umplute, satay de somon, rodie cu ficați de prepeliță, byesar, miel cu fistic, harira și toate drăciile astea ale căror nume le-am luat de pe goagăl că sună fancy și am vrut să vă simțiți și voi habarniști, ca mine. Dar, Duamne Iartă-mă, o nenorocită de plăcintă de dovleac am crezut că sunt în stare să fac. Ce mare jmekerie să faci o plăcintă de dovleac!?!??!- îmi ziceam io trufașă. Ei bine, după experința din weekend, am un mare respect pentru toate doamnele și toți domnii care se pricep și au răbdare, pentru mine a fost prima și ultima dată. Jur. Dovleacul m-a umilit și m-a rănit în orgoliu, pe pași.
Pasul 1. Spălatul și curățatul Monstrului. Să te lupți în chiuvetă cu dovleacul ca să-l primenești înainte de tăiere, e ca și cum te-ai lupta cu un bebeluș obez care vomită pe tine. Îl scapi, te uzi, încerci să-l apuci din nou, alunecă, vine iubitul să te ajute, îl scapă, îl înjură, ce dracu ai luat ditamai bașoldul, facem plăcintă la tot cartierul?!?!? Dă-te, că mă încurci, e ca un pește cu solzi care îți dă cu coada peste ochi. Și după ce l-ai spălat ai obosit. Obosită moartă, îl ridici și zici că ce era mai greu a trecut.
Pasul 2. Tăiatul și curățatul de semințe. Ai cuțite bune, asta te mai liniștește puțin. În mintea ta, dovleacul e o chestie moale, parfumată, ușor de curățat, un mizilic. Și te apuci să jupoi coaja aia groasă, tare ca pielea celui mai aprig dușman. Și transpiri. Și îți jupoi două dește cu cuțitele alea bune. Futu-ți gura mă-tii de dovleac nenorocit, vedea-o-aș pe mă-ta tocată prin tigăi! Și te oprești să fumezi o țigară cu pulsul 180, și îți aduci aminte de fața lui Ponta care arată ca un dovleac curățat, și bagi cuțitul din nou în coajă și băga-mi-aș în codița din curul tău de umflat și în capul meu de proastă care a vrut ea să facă plăcintă când dădeam 10 lei de la Mega Image!
Pasul 3. Jocul cu degetele pe răzătoare. După ce ai asudat la tăiat, urmează partea care din start e cea mai dezgustătoare din bucătărie: răzuitul. Dai pe gât un pahar de vin roșu pentru putere. Da, îl dai pe gât, nu îl savurezi. Că deodată, când ți-e lumea mai grea și te doare brațul, simți o moleșeală puternică care te va face să continui, ca să continui. Și nu știi cum să apuci feliile alea așa mari, dar de lene nu le tai că, dacă le tai, șansele să bagi unghiuțe mici în plăcintă cresc. Și răzuiești și ți se pune un cârcel și mai iei o gură de vin și alții dorm duminică după amiază că nu i-a mâncat în cur să facă plăcintă. Dar răzuiești ca nimeni alta că mai e puțin. La sfârșit te simți de parcă pe mâna ta a stat un hipopotam, dar, hei, cine a dovedit dovleacul? Ai și poze de pus pe feisbuc!
Pasul 4. Mai iei o gură de vin și deja parcă e mai bine. Pui dovleacul ras pe aragaz, adaugi vanilie și scorțișoară, dar parcă ai pus cam mult. Ei, n-are nimic, nu se anulează gustul de dovleac. Sigur, miroase în casă cum miroase când faci plăcintă de mere dar când pui în cuptor, poate o să înceapă să se simtă aroma de dovleac. Si amesteci și amesteci și mai iei o gură de vin așteptând să scadă apa. Ți-e somn. Parcă ai mânca ceva. Deja au trecut 2 ore și miroase tot a plăcintă cu mere. În fine. Unde dracu e mirosul de dovleac!?!?
Pasul 5. Întinzi foile, le ungi cu unt, pui umplutura, tot zici că e plăcintă cu mere. Nu mai ai chef de dovleac. Ai mânca niște ceapă verde cu costiță afumată și roșii coapte de la Obor cu pâine proaspătă. Pui la cuptor și ți-e somn de mori. Și mai tre să stai 40 de minute după plăcinta vieții. Și ai mai mânca niște măsline. Sau pâine cu măsline. Din cuptor miroase tot a plăcintă cu mere. Mori de foame. Scoți plăcinta din cuptor, te rogi să aibă gust de dovleac, dar are gust de plăcintă cu mere. Futu-i morții mă-sii! Te culci. Costița a fost bună.
Da. Epic fail la plăcinta cu dovleac. Voi să nu faceți ca mine. Bine ca si-a facut Ciprian Muntele blogul ăla pe care zicea că îl face acum 5 ani, ca să învățăm de la el pe pași, cu poze. Până atunci, mai postez rateuri culinare. Avem nevoie și de greșeli, nu doar de gospodine perfecte.
6 Comments
În sfârșit am cui să mă laud cu un dovleac pe care-l țin de un an în cămară! Cine știe cum o fi în interior, dar exteriorul promite. Păcat că nu vreau să am sâmburi și-n urechi dacă-l spăl, tai, fac bucăți. Am răzătoare la mixer, de degete ferfeniță nu mă mai tem. De dovleac da.
Ce bine că ai dat rețeta asta, să fim mai mulți cei care n-o vom face!
Poti sa speli dovleacul si il arunci intreg in cuptor. Dupa ce se inmoaie bine il scoti, il tai, iti iei continutul care iti trebuie, bagi un pic la blender/robot si apoi il pui in tigaie cu scortisoara si alte cele. Dureaza mai mult dar e de 10 ori mai simplu.
Intenția e prima care conteză! Și te admir pentru asta. Nici nu e important rezultatul final atâta timp cât a existat dorința de-a face si placinta cu dovleac! Hai sa-ți vând un pont! Eu nu călesc dovleacul. Si ștrudelul iese bestial! 🙂 Dar sunt convinsă ca dacă va exista si data viitoare, va fi un succes.
Asa am pățit și eu pana când mi-a venit o idee: după ce îl spăl, îl bag jumătate de ora la cuptor ca sa se înmoaie și apoi se taie,se curăță si il dau prin razatoare foarte ușor .
Eu am facut o reţetă prezentată de Adi Hădean pe blogul lui, cu nuci fierte in vin roşu. Evident ca mi-a trebuit cantitate triplă de vin ca să dovedesc reteta (am facut manual şi aluatul). După o muncă istovitoare de cca 3 – 4 ore am reuşit sa fac o plăcinta decentă pe care am mancat-o in mai puţin de 2 ore (doar eu şi soţul meu). Fiind mai tălâmbă de fel şi un pic masochistă am repetat corvoada şi cu altă ocazie. Mai deştept soţul meu (are doctorat facut pe bune) a apreciat rezultatul dar a sugerat că am putea să cumpărăm plăcintă din comerţ sau să plătim pe cineva să ne facă. Slavă domnului ca e unul deştept in familie!
Bafta multa cu blogul, voi fi cu ochii pe tine!
Adriana
http://cristinatesteaza.blogspot.ro/2013/10/placinta-cu-dovleac.html – da, acum patru ani nu aveam copii si nevasta-mea mai avea timp si sa aiba un mini-blog de asta culinar. acum in timpul liber schimbam scutece. eu nu-s mare fan dovleac, dar placinta asta ii ce trebe.
Cheia ii aci, daca nu vrei sa te apuce toti dracii “Din experienta, dovleacul se curata mult mai usor de coaja dupa ce e gatit”.
Acuma sincer, din postarea ta am ramas in cap cu ce-i in ultima poza, da-l naibii de dovleac.