Atunci când vine vorba despre depresie, anxietăți, tristețe, probleme psihice, foarte mulți ne dăm cu părerea, pentru că pe fiecare ne-a mușcat la un moment dat disperarea sau senzația de lipsă de sens. Dar foarte puțini reușim să…
Am o amică franțuzoaică, publicităreasă ca mine, pe care a mâncat-o inspirația să vină într-o mini vacanță la București pe caniculele de săptămâna trecută. Mă amenința ea mai demult că îmi va face o vizită, dar am crezut…
Un cojoc din Bihor furat de Dior costă între 14.000 și 20.000 de dolari. Sau cum Statul Român e prost.
Inimoase • Jul 17, 2017Nu sunt vreo naționalistă, departe de mine acest statut. Nici mândră că sunt româncă. Dar sunt patrioată. Îmi iubesc țara și pe oamenii ei și nu cred că aș fi în stare să mă mut nicăieri altundeva în…
Cei mai buni cartofi prăjiți din univers
Inimoase • Jul 5, 2017Era ’84 sau ’85, nu-mi mai amintesc foarte bine, dar ce știu era că încă nu mă dăduseră ai mei la școală. Era un noiembrie târziu și cenușiu. În ziua aia, ca mai în toate zilele, în jurul…
Liniștea dăunează grav libertății!
Inimoase • Jun 14, 2017Ieri m-am plimbat mestecând gumă și ascultând muzică, la o aruncătură de bâtă de unde avea loc, acum 25 de ani, Mineriada. Pe 13-15 iunie 1990, în București, forțele de ordine (ah cât de fals și de scârbos…
Nimeni nu ne poate urî, doborî sau umili așa cum doar noi însene suntem capabile
Inimoase • May 21, 2017Zilele trecute, în urma unei postări despre violența domestică, câteva femei și-au făcut curaj și mi-au mărturist în privat că au fost bătute de tați, mame, unchi sau soți. Mi-a atras atenția una dintre doamne în mod deosebit…
Mămăligă pe apendice sau vaccinuri? Ciuboțica cucului sau mamografii? Medicii răspund
Inimoase • May 11, 2017Diversi vraci de prestigiu, falnice creiere cu facultatea de medicină terminată la zi pe facebook sau youtube, vindecători miraculoși cu publicații scrise în reviste “medicale” de prestigiu precum formula As si Plafar, susțin ca vaccinurile provoacă autism. Unii,…
Există medici care merită statui
Inimoase • May 6, 2017Am stat de vreo 15 ori în fața foii goale, minute bune, am și început acest text de vreo șapte ori. Am șters, am renunțat, am scris iar și am tot așteptat să îmi vină inspirația. Pentru că,…
Singurul lucru care ne unește cu adevărat
Inimoase • Apr 30, 2017Am câteva reguli în viață, una dintre ele este să evit generalizările. Oamenii sunt diferiți și trebuie tratați, judecați, iubiți sau apreciați individual, indiferent de religie, etnie sau apartenență politică. Există totuși un lucru pe lume care pune…
Aș vrea să divorțăm
Inimoase • Apr 29, 2017Ai vrea puțină liniște. Să nu mai tragă nimeni de tine, să nu îți mai ceară nimeni să faci tu mereu și mereu aceleași lucruri. E dificil și obositor să te scufunzi în rutina zilnică a familiei, să…