Sociopatice

Cum trei ore în Parlament mi-au mâncat trei ani din viață #schimbăLegea39deLei

Oct 25, 2017
Se făcea că era ieri. Ploua. Bătea vântul. Când plouă în București zici că plouă cu căcat și toți șoferii se feresc de el ca nu cumva să le intre în torpedou. Noroc cu duamna Firea care a decongestionat traficul, așa cum a promis, și am făcut doar o oră jumate din Icoanei până la poarta Parlamentului. Mulțumesc, duamnă, datorită dumneavoastră era să nu ajung la o întâlnire importantă unde am fost invitată să particip ca să văd și eu, ca simplu cetățean al acestei țări, cum se discută despre legile nenorocite care umilesc oamenii dar, mai ales, cum se găsesc imediat soluții.
Măi mânca-v-aș gura, după chin, vai și dorința de a lua un Xanax în taxi ca să nu fac implozie în mașina omului (noroc că se dau cu prescripție medicală, altfel erau bomboanele mele preferate), ajung udă ca o curcă în interiorul clădirii. Eram trecută pe o listă ca participant la această ședință. Dau buletinul, dar portarul care ține pe umeri Parlamentul îmi zice că nu am acces. Că sunt invitată doar de domnul Tudor Pop, nu de toată Comisia de Sănătate și dacă vreau să merg undeva în clădire, să mă duc la Camera Deputaților la Tudor Pop care e în alt loc decât unde se ține ședința Comisiei. Poftim?, zic io complet uluită de răspuns. Zice: da, tre’ să vă invite toată Comisia de Sănătate, nu doar domnu’ deputat. Bine. Dau telefoane ca să mă scoată cineva din cheșghereta portarului. Tudor Pop aleargă ca bătrânele după autobuz prin toată clădirea aia nesimțit de mare ca să garanteze el că eu vin la Comisie, că sunt un om bun. Acum nu sunt doar udă, sunt și transpirată. Mă doare spatele. Alerg înapoi cu Tudor Pop prin tot Parlamentul și mă urc în 3 lifturi, străbat 5 culoare de 500 de metri ca să ajungem în sala cu Ședința. Ajungem.
Nu sunt toți. Încet, fără grabă, ajung aproape toți, după juma’ de oră începe Ședința. Se recită ordinea de zi, se votează câteva chestii în unanimitate. Mă uit la oamenii din jurul mesei. Media de vârstă e undeva la 50 de ani. Vreo 3 doamne și un domn îmi dau impresia că împreună fac 1827292 de ani și sunt împăiați. Ăștia fac legi, mă gândesc eu în pragul leșinului. În sfârșit Comisia ajunge la cazul Ioanei Florescu și la problemele din Comisiile Județene de Evaluare ale persoanelor cu handicap. Domnul care ține ședința, Florin Buicu de la PSD- președintele comisiei-, Tudor Pop de la USR și Emmanuel Ungureanu de la USR sunt singurii care știu de ce sunt acolo. Restul participanților par uluiți că trăiesc în România și că, spre exemplu, în comisiile care “verifcă” oamenii fără membre, sau fără văz, sau fără auz, sau cu boli degenerative ca scleroza multiplă nu există specialiști.
Incep să discute despre vinovați: că e ministerul muncii, ba nu, că e ministerul sănătății, ba nu, că e de la legea din 28277 pe 72727 din 727181. Au concluzionat în cele din urmă: de vină sunt instituțiile statului. Între timp cele 4 moaște ațipiseră. Pe mine mă durea mâna de la laiv, că nici asta nu e ușor. Totul se desfășoară lent. Mai că îmi vine și mie să adorm. Se bate apa în piuă, eu am șosetele ude, mă gândesc. Mă trezesc iar că zice Tudor Pop ceva, secondat de Emmanuel Ungureanu. Florin Buicu, foarte lucid și foarte profesionist, încearcă să facă ordine și să tragă o concluzie.
Rămâne că să se găsească soluții. În mijlocul ședinței apare și vedeta comisiei, doamna secretar de stat, Corina Pop. Lumea e deja plictisită de subiect, Florin Buicu iar încearcă să găsească o soluție și să tragă niște concluzii. Unii se revoltă slab că trăim în România, și că bolnavii trăiesc tot în România, și că e absurd totul, ca în România, gen. Dar le trece repede. În finalul ședinței ia cuvântul doamna Corina Pop care nu știe exact de ce se agită lumea, că ea nu a auzit în presă de cazul Ioanei Florescu. Îi șoptește cineva că e un subiect mult mediatizat și că opinia publică s-a inflamat. Doamna Pop pare abia trezită și proaspăt coafată. Eu sunt udă și obosită. Doamna Pop zice că trebuie neapărat să se rezolve dacă, nah, dacă e problemă. Dacă vorbește lumea și presa, trebuie să rezolvăm. Din aproximativ 15 inși câți erau la masă doar 3 sunt activi. Eu trebuie să ajung la birou și plec.
Îl rog pe Tudor Pop să vină înapoi cu mine la portar ca să confirme că am fost cuminte și nu am zgâriat cu cheia lambriurile și nici nu am făcut pipi pe covor. Alergam iar pe holuri, prin lifturi, gâfâim la parter.
Ies din clădirea Parlamentului. Sunt ruptă de oboseală. Liniștea, relaxarea și calmul lor m-au îmbătrânit. Mă gândeam cum ar fi fost dacă oamenii ăștia ar fi lucrat în mediul privat. Nu mă mai gândesc, că vine taxiul. Legea se va schimba. Pe nervii și pe timpul nostru, cei cărora ne pasă. Închid ochii ca să nu mai văd cât de fluid e traficul în București. Ce-ar mai fi mers acum un Xanax…
 #schimbăLegea39deLei
Photo Credits: Dreamstime

Related Articles

Facebook Page

5 Comments

  • Reply Cristian October 25, 2017 at 12:36 pm

    Bravo! Cred ca mai multa agresivitate nu strica. Partea proasta e ca asa articole ajung greu unde trebuie sa ajunga.

  • Reply Cazul Laurei Florescu schimbă legile în România: persoanele cu handicap nu vor mai fi umilite an de an - Mocirla.ro October 25, 2017 at 2:25 pm

    […] Citeste si:  Cum trei ore în Parlament mi-au mâncat trei ani din viață […]

  • Reply Anda October 25, 2017 at 8:05 pm

    Bai mi se pare ireal. Mi se pare ireal cum noi ne indignam la nedreptate si cum ne batem ca in razboi in social media pentru idei si oamenii de langa noi, in timp ce astia traiesc in alta lume, intr-un palat de clestar. Cum e posibil si unde a dat gres societatea ca intr-o raza de 20 de km sa coexiste lumi paralele total diferite? Unde anume ne-a murit rusinea aia si empatia? Unde anume, sociologic si psihologic vorbind, am uitat sa fim reali? De atat este nevoie? De o masina de serviciu si un coafat sau o tigara din foi? In ce rebut existential se nasc astfel de psihopati? Astfel de exponente pe care le defineste doar a avea si a folosi. In iarna se luptau impotriva multinationalelor. Si cand ii vad ce sedinte au, ce debiteaza, coaie astia ar fi schimbat maxim un cablu la un calculator intr-o societate cat de cat sanatoasa. Sa ma duc eu la seful meu cu explicatiile lor, m-ar da afara intr-o secunda. Mi-e scarba de limitarea noastea si de capul plecat. Cred ca a doua mare responsabilitate sociala a nostra, pe langa a ajuta pe cei bolnavi sa traiasca, e sa ne educam semenii in ciuda astora.

  • Reply Aldus November 23, 2017 at 9:14 pm

    Deci s-o discutat constructiv și fructuos.

  • Reply Regimentul de Voluntari şi statul-român-cel-cu-totul-lovit-de-dambla: #schimbalegea39delei! | Florin Diaconu May 24, 2018 at 11:15 pm

    […] deci, Corinei Băcanu (pentru ce a reuşit ea să facă, vezi textul de la adresa de internet http://corinabacanu.ro/cum-trei-ore-in-parlament-mi-au-mancat-trei-ani-din-viata) pentru cooperarea strategică (nu ştiu cum s-o numesc altfel) dintre noi. M-aş bucura, desigur, […]

  • Leave a Reply to Cazul Laurei Florescu schimbă legile în România: persoanele cu handicap nu vor mai fi umilite an de an - Mocirla.ro Cancel Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.