LOListice

Cum recunoști un bărbat adevărat

Apr 25, 2017

Se tot plâng femeile pe la colțuri că nu mai avem bărbați adevărați, jeluiesc mamele, cu pumnii în ochi, că nu mai există bărbații d’antant și rămân fiicele nemăritate, bocesc muierile că bărbăția, cavalerismul și onoarea au dispărut ca dinozaurii și le mai vezi reînviate doar în siropuri holiudiene măscărite de monstri sacri losangelenieni.

Bărbații spun că feminismul le-a făcut omletă diamantele, feministele acuză masculii că se nasc porci, copiii plâng în parc că mă-sa nu vrea să le dea decât vată de zahăr bio și tac-su are doar vată de zahăr din zahăr, fașonistele își pilesc unghiile, își dau capul peste ochi și se întreabă de ce avem atâția misogini în țară la noi, per total, în relația bărbat-femeie, toată lumea e nemulțumită, toată lumea vrea mai mult, toată lumea e cea mai deșheaptă, iar restul niște proști needucați. Per total lumea e rea, invidioasă și frustrată, deci să facem puțină ordine, zic!

Domnule, pentru mine e simplu: femeile vin din bucătărie unde au pus apă în oală ca mai apoi să o pună la fiert pentru ciorbă și bărbații tot din bucătărie, după ce au terminat de tocat ceapa. Ambele sexe ar trebui să se calmeze puțin și să revină la sentimente mai bune. Nu mai știm să apreciem micile gesturi, micile bucurii pe care ni le oferă partenerul, cu voi, femeile vorbesc acum! Am uitat de lucrurile simple ale vieții, așa cum ne îndemnau Pellea și Răduleasca. Păi, dacă nici de modele nu mai ascultăm, atunci de cine?

Și mi-am dat seama că, fiindcă nu mai știm să vedem micile nimicuri, atunci nu mai vedem nici măreția. E prețul pe care îl plătim pentru că suntem uarbe la detalii.

De curând, am văzut eu și am auzit și de la alții de câteva exemple de bărbați adevărați. Și fiindcă nu sunteți obișnuite, doamnelor, să recunoașteți diamantul în noroi, vă aduc eu sub nas câteva ipostaze care ar putea dezvălui că bărbatul ăla adevărat, autentic, masculin și viril ca omul din Marlboro este atât de aproape, ține doar de voi să-l vedeți și să-l apreciați.
Așadar, doamnelor, bărbatul adevărat e cel care:

1. Vă ține umbrela atunci când plouă cu spume și sunteți pe un drum de țară plin cu noroaie și slobozi, mașina a făcut pană iar voi schimbați roata la mașină. Ce cavaler mai ține umbrela în zilele noastre? Iar un domn care (sus)ține umbrela unei femei care are treabă să rezolve o pană dovedește răbdare și getilețe. Dacă întâlniți un asemenea bărbat, păstrați-l!

2. Vă salută și vă zice sărumâna când trece în diminețile de iarnă pe lângă voi, în timp ce dați la lopată să deszăpeziți parcarea. Ce om, ce bărbat! Se știe că iarna, dacă deschizi gura, intră frig și nu mai scapi de el. Un astfel de bărbat curajos și manierat merită toate păturicile cu inimioare din lume.

3. Dacă aveți 28369 de plase în mâini, încă 3 pe agățate de urechi, un buchet de flori în dinți, dacă atârnați ca un halterofil extenuat după peripețiile de la Obor iar el aleargă ca o căprioară tânără ca să deschidă ușa scării blocului cu cele 2 mânuțe libere, ca să nu vă obosiți dumneavoastră, desigur, atunci aveți alături un Zmeu. Păstrați-l cu sfințenie!

4. Dacă voi hrăniți copilul, amestecați în mămăligă, tăiați morcovii, suflați în laptele de pe foc, întindeți foile la plăcintă și dați cu aspiratorul în același timp, iar el ia o pauză de la citit ziarul ca să vă tragă scaunul când leșinați, atunci e un bărbat atent și bine crescut. Merită căzut în genunchi și luat și a doua oară de bărbat, dacă e cazul.

5. Dacă e o seară caldă, prea caldă de vară și aveți întâlnire cu el, v-ați pus push-upul, decolteul, miniul, v-ați parfumat între sânii pe care îi scoateți mândre în față, dacă vă simțiți frumoase și încrezătoare iar el vă oferă sacoul fix în secunda în care vă vede, înseamnă că e un bărbat care are multă căldură de oferit. Atenție! Un domn care simte să fie atent cu sacoul lui propriu și personal este de nerefuzat.

Doamnelor, avem bărbați! Trebuie doar să fiți și voi puțin mai atente, ce dracu!

Photo Credit: Dreamstime


Related Articles

Facebook Page

15 Comments

  • Reply Frantz April 25, 2017 at 4:35 pm

    Și niște standarde mai realiste.
    Că am cunoscut tare mulți oameni faini, mascați in ambalaje banale, genul de fețe care nu spun nimic și nu atrag atenția.

  • Reply Stefan April 26, 2017 at 10:47 am

    Foarte tare!
    Corina, te iubesc! Sa mor eu :)))

  • Reply Dan April 26, 2017 at 6:19 pm

    Muahahaha :)) Bune hinturi!

  • Reply Florin August 18, 2017 at 3:36 pm

    Lasa ca eu tocam legumele și căram 100 000 de sacoși in dinti , băteam covoarele , spălam faianța … etc și tot a fugit cu un NEGRU AFRICAN )
    De ce ???
    Pentru ca am fost prea prost.(sau nu e mare ca a NEGRULUI AFRICAN )

    • Reply Carmen February 3, 2018 at 11:57 pm

      FLORIN, treburile acestea se fac, nu pentru a primi sex, ci pentru ca sunteti un cuplu, locuiti impreuna, faceti praf impreuna, mancati impreuna,va cacati impreuna, ati murdarit acea faianta impreuna! Femeia nu-i menajera, bucatareasa,bona….

  • Reply Teofil Popescu August 18, 2017 at 8:57 pm

    Va’ să zică, şi-a făcut efectul! Numai domni comentează. Unde sunt femeile? Parcă articolul era despre dispariția bărbatului.

    • Reply Gig-El August 21, 2017 at 9:26 pm

      Domnii s-au ingramadit sa comenteze tocmai pentru a demonstra ca nu sunt pe cale de disparitie.

  • Reply Emil August 19, 2017 at 6:05 pm

    Felicitari pentru ca inca un text care nu spune nimic 🙂 adica, treci peste instinctul initial ala de-I da un bobarnac ideii spre sinapse ca iti posteaza oameni comentarii ca sa se afle in treaba sau ca n-au inteles ce mare subtilitate ai introdus tu in text. Si dupa ce ai trecut, mai citeste o data prima propozitie.

    • Reply corina August 19, 2017 at 6:40 pm

      Dragă analfabetule, nu am înțeles nimic. Ia cartea de gramatică și, peste 2 ani, rescrie comentariul.

      • Reply Emil August 20, 2017 at 9:44 pm

        Dragut-o 🙂 “pentru ca” fara sa fie urmat de o propozitie subordonata cum ar fi in regula la cartea de gramatica, este un sarcasm – ca sa nu fie prea multa ceata – e derivat din postari recente pe facebook unde oameni cool ca tine (sau si mai) nu mai folosesc predicate gen “2 locuri de cazare in vama?” :)) Ideea era ca ai scris un text simpatic cu doza buna de ironie, dar (da am remarcat ca neuronii au fost la sala) nu spune nimic util. A, si unde vezi un singur I e cu intentie; si unde vezi 2, la fel.

        • Reply corina August 21, 2017 at 4:29 am

          Dacă vrei util, încearcă blogul NASA. Blogul ăsta e pentru cititori fără aere de snobi prețioși.

  • Reply vivi August 20, 2017 at 11:41 am

    Corecteaza “uarbe”, linia 21.
    Fain umor.

  • Reply Cristi August 22, 2017 at 12:23 pm

    Articol feminist de la un cap la altul !

  • Reply stressat September 17, 2017 at 7:30 am

    Amuzant și trist în același timp, e-o realizare! Aveți și vreun material pentru masculi? Deci cum putem recunoaște o femeie adevărată? 🙁

  • Reply Ileana P September 26, 2017 at 10:17 pm

    bun, bun si corect, dar ce te faci cand face toate astea si mai mult decat atat, adevarat gentleman dar el locuieste in casa tot cu mama- sa si un frate mai mic? si mai auzi si ca ii plateste mama-sa statul acolo, ii calca, ii spala, ii duce mancarea sub bot, ii spala farfuria de sub bot, si nici nu se poarta cu mama-sa cum se poarta cu tine, si aflii toate astea abia dupa un an de zile ?
    scrieti, domnisoara Corina, si despre astfel de putori, care te fac din vorbe si gesturi. stiti cumva cat ii tine, cumva pana se vad cu boii in caruta? de ce se poarta asa, pentru pasarica calduta?

  • Leave a Reply to Cristi Cancel Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.