La oraș eram un copil mofturos. Nu îmi plăcea nimic din ce cumpăra mama și adevărul e că nu prea avea ce să cumpere în anii ’80. Singurele mele bucurii erau pufarinele, pufuleții cu lapte praf, cartofii prăjiți și guma Turbo găsită duminica în parc, pe sub mână. Fentam parizerul pane, frigănelele cu apă și zahăr, că lapte și ouă nu se găseau, sarmalele cu soia, chiftelele cu morcovi și salam și aruncam la coș cu o dexteritate uluitoare tot ce nu îmi plăcea, fără să fiu prinsă. Eram slăbănoagă și albă în obraji până plecam în vacanțe. Ei, în vacanțe, situația se schimba și veneam câteodată de la țară chiar cu un chil jumate în plus, după cum mă măsura din ochi tata.
Bunica era Chef. Era Chef și habar n-avea. Făcea cea mai minunată mâncare din lume (grad de comparație voit forțat, căci așa era și gustul mâncărurilor ei) numai cu ce avea în gospodărie. Și era zgârcită. Așa credeam eu atunci. De fapt, am înțeles mai târziu că ce făcea ea se numea bun simț pentru pământ, pentru sacrificiu și pentru resurse. Nimic nu se arunca, totul era reciclat.
Avea Bunica în curte vreo 10 zarzări, vie care se transformase în umbrar, 3 pruni, 2 peri, un vișin, un nuc și 2 cireși și doi tei. În fiecare an creștea un porc, avea o vacă blândă care dădea cel mai bun lapte din care făcea brânză, smântână și un unt cum nu mai există. În grădina de zarzavaturi din spatele casei punea roșii care ieșeau mari și se crăpau de atâta dulceață de la soare, mai avea câțiva dovleci, ceapă, lobodă, ardei, mărar, leuștean și varză. Făcea schimburi cu sătenii din care reușea să acopere ce nu producea: dădea roșii pe mălai, brânză pe grâu, vin pentru iepuri. Mai avea în curte vreo 25 de găini și trei curci. Ouă proaspete aveam în fiecare dimineață și, cu un ardei și o roșie, cu pâine caldă scoasă din cuptor, alea erau cele mai gustoase mic dejunuri din viața mea.
Bunica gătea de sezon, ca orice femeie de la țară în anii ’80. Dacă la oraș era sărăcie, la țară, din mâinile ei ieșea magie. Pământul din jurul casei era mereu bogat, mâncărurile ei erau mereu gustoase, mâinile ei erau mereu sublime. Ținea singură gospodăria de la 5 dimineața până la 8 seara, bunicul era și el prezent dar într-o lume tăcută și apăsătoare de când comuniștii îi confiscaseră pământurile și îi tăiaseră copacii.
Bunica făcea cea mai bună mâncare de lobodă și cea mai bună plăcintă cu ceapă verde, brânză și pui afumat. Învârtea cu forță mămăligă în ceaune uriașe pentru pomeni și plata zilierilor, mămăligă răscoaptă pe care punea unt, lapte și brânză proaspătă. Iarna, așeza carne la garniță, cârnați la afumat și scotea murăturile pe masă. Vara, făcea ceaiuri și dulcețuri. Părinții mei nu aveau mașină așa că ne încărca de fiecare dată cu maximum pe care mama și tata îl puteau căra. Toamna târziu ieșeau vinul, bulionul și zarzavatul pentru ciorbe, vara târziu țuica din zarzăre, conservele și compoturile. Cămara ei era mereu plină și colorată. Mirosea a gutui pe care le așeza pe rafturi ca să arate frumos iar eu cu verii mei mai furam câte una de poftă.
Când mă gândesc la ea, mă gândesc la savoare, la pricepere și la magie. Și la primăvară, când cocea renumita ei plăcintă cu ceapă verde și pui afumat care nouă copiilor ne plăcea atât de tare, că nici nu avea timp să se răcească, ne frigeam pe buze și pe limbă dar nu ne lăsam. În fiecare primăvară încerc si eu rețeta și parcă în fiecare an îmi iese mai bună ca anul trecut, așa că nu încetez să sper că voi ajunge la perfecțiune.
Rețeta bunicii mele este (aproximez cantitățile, ea le punea după ochi):
– 6 legături ceapă verde
– pui afumat
– 100 grame brânză maturată
– 300 grame brânză grasă de vaci
– 1 pachet unt
– 4 ouă
– foi de plăcintă
– sare și piper
Ceapa se curăță și se spală, se taie în bucăți de 4-5 cm și se pune la călit împreună cu puiul afumat tăiat cubulețe și o bucată mare de unt. Se lasă la călit până se scurge apa din ceapă și se rumenesc atât puiul, cât și ceapa. Se ia de pe foc și se lasă la răcit.
După ce compoziția s-a răcit, într-un castron se amestecă cu brânza grasă de vaci, brânza maturată, ouăle, sare și piper după gust.
Se topește untul și într-un vas adânc de yena se pune puțin unt topit, apoi 2 foi de plăcintă (bunica își făcea singură foile dar eu le-am cumpărat din comerț) și primul strat de umplutură. Se mai adaugă 2 foi de plăcintă peste, puțin unt topit cu care se ung foile, apoi iarăși umplutură. Se repetă acțiunea până când rămâneți fără umplutură iar plăcinta e acoperită de 2 foi pe care le ungeți cu unt și un gălbenuș de ou pentru culoare frumoasă. Se ține la cuptor 60 de minute la 180 de grade apoi se lasă la răcit. Recunosc că eu nu am răbdare să se răcească și mă ard cu ea fierbinte.
Asta e plăcinta copilăriei mele și am vrut să o dau mai departe, ca să nu se piardă. Poate o încercați și voi și-mi spuneți cum v-a ieșit.
Lidl mi-a venit în întâmpinare cu ingrediente similare cu cele din care bunica făcea minuni: Branză Horezu din lapte de oaie, maturată minim 5 luni și Ruladă coaptă de Ceptura. În Săptămâna Romanească, care durează de pe 8 pe 14 mai, puteți găsi grozăvii românești de cea mai bună calitate pentru cele mai savuroase preparate. Și puteți câștiga și 10,000 de euro făcând ce vă place: Chef Florin Dumitrescu și Andrei Aradits merg din casă în casă pentru a găsi acele minuni din cămările românilor pe care nimeni nu le mai gătește la fel. Fie că este vorba despre zacuscă, gem sau murături, „Căutatorii de Cămări” și-au setat misiunea de a descoperi rețeta care trebuie să ajungă pe mesele tuturor românilor. Cred că 10,000 de euro plus celebritate nu e rău deloc.
Așa că, până pe 30 iunie, îi puteți chema în vizita pe cei doi care, dacă au descoperit cel mai gustos preparat, îl vor selecta să ajungă pe rafturile magazinelor Lidl și îl vor premia cu 10,000 euro. Pentru a participa la campanie, vă puteți înscrie cămara aici urmând a fi vizitati de cei doi căutători.
Baftă și poftă bună!
7 Comments
Bunicile, in general, sunt o comoara si o enciclopedie de sfaturi si aplicatii practice in viata de zi cu zi. Pacat ca tinerele de azi nu vor sa cultive si sa invete din experienta lor.
Trebuie să recunosc că toate mâncărurile inșirate de tine pe aici, îmi sunt cunoscute mai puțin aceasta plăcintă cu pui afumat și ceapă. După cum arată sunt convinsă ca este foarte bună și chiar sunt tentantă sa o încerc și eu. Dar, și aici trebuie să recunoști tu, nu-ți ieșea atât de bună dacă nu aveai ajutor de nădejde! Supraveghetori ( ca să nu greșești cumva) și degustători de primă clasă.
Corina ești minunată și de fiecare dată postările tale sunt o încântare pentru mine!
Mulțumesc! ❤️
Sarutmana, Corina, pt aducerile aminte.
[…] la fel de ușor, aș putea să-i spun „a Băcanei”, căci povestea Corinei despre plăcinta bunicii ei m-a convins să încerc acest preparat. Numai că, să vezi potriveală, m-am gândit la el în […]
Bună Corina,te urmăresc de puțin timp,am dat de tine tangential, îți spun pe șleau,ești o încântare pentru mine,când te urmăresc practic consum timp de calitate. Aviz de bunica ta, m-ai plimbat in timp ,am regasito pe bunica mea in descrierile tale, ma bucur sa cunosc persoane care sunt in asentimentul meu, îți mulțumesc pentru minunata descriere a bunicii tale,a sentimentului provocat de existența ei in viața ta,mulțumesc pentru faptul ca împărtășești cu noi lucruri din mintea ta și din inima ta. Îți doresc numai lucruri bune. ?
Mulțumesc, la fel! ❤️