Sociopatice

Țoapele care ne dau lecții de viață

Mar 7, 2017

Cu fiecare apariție sau status pe facebook, țoapelor le este din ce în ce mai clar că omenirea se împarte în 2: ele, țoapele, crema din croissantul lui Dumnezeu, pricepute la orice dar mai ales la viață și cum se trăiește ea și fraierii, adică restul omenirii care nu are altceva mai bun de făcut decât să admire balonașele de scuipat pe care le umflă țoapele în colțurile gurii.

Este adevărat, Dumnezeu a trimis țoapele pe lume ca să mai trieze puțin populația, că și așa suntem mulți și gălăgioși și Dumnezeu cred că s-a săturat și el de proști ca de “Dă-i Doamne…” rostit cu cruci mari de aur la gât, în biserici ale căror construcții valorează cât viața unor copii nemâncați din Apuseni.

Revenind totuși la țoape și la publicul lor, textul ăsta vine ca urmare a unor exemple necerute de “doamne”, care mi-au fost oferite zilele trecute: “adevăratele doamne în România sunt Ixuleasca și Igreculeasca care au făcut și au dres…”  În primul rând, eu nu cred că există vreo “doamnă” reală de admirat în spațiul public românesc. Bineînțeles, există femei mișto care își văd de treaba și de viața lor, cresc copii, animale, iubesc în liniște, mai citesc o carte, mai văd un film, au o carieră și nu simt nevoia să fie modele pentru nimeni decât pentru ele însele. Femeile astea nu se dau exemple de succes garantat în viață, nu epatează, nu vin cu soluții necerute, nu ne invadează cu “așa da-uri”, sunt autoironice, copilăroase, mai spun câte o prostie, mai greșesc și sunt umane. Eu pe aceste femei le pot numi “doamne” și ele sunt adevăratele modele feminism si feminitate.

Dar cine sunt mai exact țoapele care ne dau lectii?

Sunt persoanele care ne învață cum se consumă corect viața de la înălțimea lor de Dive ajunse. Unele țoapele și-au făcut debutul existențial în spațiul media prin sex cu vreun dubios- politician sau “om de afaceri”-, altele au reușit când s-au vazut nevestele unor persoane cu oarece capital de imagine, altele sunt copiii de bani gata ori amantele vreunui sponsor. Țoapele se remarcă îndeosebi prin datul de “interviuri”, căci au o grămadă de chestii să ne învețe și sunt extrem de interesante, și prin marea lor calitate de “eventac”.  Eventacul este țoapa fără vreo ocupație clara, pe care o găsești invariabil la orice eveniment, pe orice temă, important e să fie blitzuri.

Avem mai multe tipuri de țoape care îți strică cheful când dai de vreun televizor sau apar șeruite pe facebook când ți-e lumea mai dragă, așa că să le luam pe rând.

1. Țoapa parvenită, (fosta) vedetă TV neapărat, care promovează în timpul liber salata de alge, masaje cu pietre, chifa cu cremvuști și lucrurile de bază. De la baza milioanelor ei de euro, desigur. Aceste foste curve, actuale duamne, adevărate injecții cu smoală și ipocrizie, stau toată ziua cu caritatea în gură, organizeaza teledoane, telefoane, sunt atente și preocupate să “salveze și să ajute”, în timp ce partenerii “de viață” și de hoțomănii fură de la stat milioane de euro, deci și din buzunarul cetățeanului plătitor de taxe și impozite căruia acum Țoapa se agită să-i “salveze viața” din banii lui. Dincolo de faptul că realmente le doare în cur de viața altora, dau sfaturi de sănătate, dimineți înviorate și “well being” de pe coaste îndepărtate, în timp ce-și scot coastele ca să rămână cu 59 în talie și 69 în pat. Între timp, mai molfăie și niște salam victoria când nu sunt în lumina reflectoarelor.

2. Țoapa măritată. Din această categorie sunt nevestele-și-atât, cum ar fi un exemplu la nimereală, nevestele de fotbaliști. “Nevasta de fotbalist” e doar un eufemism pentru toate țoapele analfabete, stridente, inculte, cu botox, silicoane, acid hialuronic până și în unghiile false lungi și încovoiate cu care nu se pot scobi singure în nas, ca să le scobească soțu. Țoapele- Neveste- și- Atât ne învață despre curajul și demnitatea de a avea o familie, de a fi duamnă la casa ta și despre miracolul matenității. Miracolul maternității presupune evident, 2-3 bone tailandeze, că nu se face să fii mamă model și soție de una singură. Când mai ai timp de sală, coafor, masaj în timp ce prostul e în delegație? Nevestele-și-atât au nicio calitate, nu scot niciodată pe gură nimic interesant, dar ocupă canapelele diverșor parameci cu emisiuni teve și populează în draci știrile sportive. Singurul lucru notabil pe care l-au făcut în viață a fost organizarea propriei nunți și le recunoști doar după descriptorul urmat numelui “Ixuleasca, soția/prietena lu’ Zet”. Ele ne vorbesc despre “parenting”, “travelling”, succes personal și, per total ne pun pe masă viața lor minunată în care găsesc echilibrul perfect între a fi soție, mamă, divă și tot ce nu suntem noi, restul, femeile care nu le putem face pe toate.

3. Țoapa care s-a reinventat. Țoapa reinventată e model fără diplomă în medicină, casnică de afaceri, vedetă de natural, ne spune despre raw veganism, vaccinuri, curățenie trupească și sufletească, se luptă cu industria farmaceutică care vrea să ne omoare, e prezentă la emisiuni în care ne avertizează dspre pericolul cărnii, dă sfaturi medicale, e și neurochirurg, și oftalmolog, și pediatru, și ginecolog, și nutriționist, scrie despre tratamente șaoline, face mămăligă să panseze omenirea, ne vrea binele și noi suntem proști că nu înțelegem că ciuboțica cucului e mai gustoasă ca micul cu bicarbonat. Țoapa reinventată e homofobă dar se sacrifică pentru noi, oamenii, e îngrijorată de natalitate, e victima sistemului și pune în neștire poze cu câteva frunze în descrierea cărora ne avertizează de pericolul bolilor dacă n-o luăm cât mai curând pe ulei virgin de măsline virgine.

4. Țoapa masculină cu blog. Trimișii lui Dumnezeu pe pământ ca să propovăduiască adevărata iubire: “Toate femeile dependente de control speră să găsească bărbatul care le va face să-și piardă controlul”, adică rămâi prost, gen. Țoapa masculină e maistru al iubirii, evident, și are numai sfaturi bune pentru proastele cărora li s-a uscat și creierul și meduza: el știe la perfecție cum e o femeie, ce trebuie să facă o femeie, ce gândește o femeie, ce măsură la pantofi poartă o femeie și per total cunoște femeia ca pe propria palmă.  După ce vomită sfaturile pentru nefericitele stafidite, Țoapa Masculină cu Blog numără laicurile și decide că publicul are nevoie de o poză cu el îmbrăcat în costum, pentru lovitura finală a zilei pe feisbuc. La descrierea pozei cu el îndeamnă la dragoste ca-n filmul “50 de nuanțe de maro”, apoi se dezbracă de costum, se scobește în fund după inspirația zilei de mâine și gustă restul de zi pe feisbuc, în compania săracelor de neuroni.

Sigur, astea sunt doar câteva exemple de practicieni care ne-au umplut cu “așa da-uri”. Există, evident, mult mai multe categorii pe care le puteți identifica destul de ușor în spațiul public. In concluzie: nu există perfecțiune, nici rețete, nici exemple, nici modele de viata. Mai ales cand ele sunt ostentativ afisate. Singurele modele în viață  suntem noi pentru noi, si atât. Restul e balast.

Acest articol a aparut si aici.


Related Articles

Facebook Page

22 Comments

  • Reply Roxana March 10, 2017 at 10:02 am

    deci Toapa Masculina e Radu F, ma jur :))))))))))))))))))

    • Reply Ina July 24, 2017 at 10:59 am

      Toapa Masculina il defineste clar pe acest “domn” radu f. constantinescu!!! restul toapelor cred ca o incadreaza pe gustul lui verde

  • Reply Cătălin March 12, 2017 at 7:16 am

    Cat de prost scriu femeile… Din primele rânduri se vede că e exprimare forțată, căutată zile la rând… deși ar tb s o aplaud pt idee, calitatea materialului, sărăcia exprimării sunt dezamagitoare. Nu se pricep, domne, nu se pricep

    • Reply Bianca March 12, 2017 at 12:00 pm

      Ai citit tu tot ce au scris toate femeile vreodată și ai ajuns la această concluzie?
      Dacă nu, atunci spune despre acest articol, despre acest autor, și nu despre întreaga categorie în care face parte.

    • Reply Demelza March 13, 2017 at 2:46 pm

      In schimb, comentariul tau explodeaza de inteligena, de exprimare fluida (poate ar trebui sa iti spuna cineva ca adevaratele talente in ale literaturii cauta/cautau asiduu zile, saptamani, luni forma perfecta de imbinare a cuvintelor potrivite)…. In realitate, nu contine nicio idee, iar saracia exprimarii este nesurprinzatoare. Te prefaci ca il adresezi barbatilor (acel ‘domne’ asa ar sugera, ca doar nu iti inchipui ca poti vorbi asa cu o doamna), dar e clar ca vrei ca toate femeile care citesc articolul sa se simta minimalizate si intepate de comentariul tau schiop ironic, aruncat de sus, cu o superioritate data de …nimic. Singurul minimalizat esti tu…imberb de serviciu…

    • Reply Anca March 13, 2017 at 7:42 pm

      Hai sa mori tu ca scriu prost femeile…Ce-ar fi sa ne faci o mica demonstratie de cit de grozav stii tu sa scrii…si sa ne dam noi cu parerea?

    • Reply O femeie March 24, 2017 at 1:43 pm

      Pe mine m-ai convins: esti prost.

  • Reply Mădă May 10, 2017 at 3:49 pm

    Dana Săvuică se încadrează perfect în descriere!

  • Reply Ina July 24, 2017 at 10:03 am

    La nivel local eu mai remarc ceva: țoapa cu preocupări de seama. După ce a luat-o de jos (de jos in sus, in funcție și de dorința plătitorului) acum pictează. Și are expoziții. Sau face design interior! Asta după ce a făcut cine știe cum un Spiru Haret respectabil, iar acum e sales manager cu Mercedes de teren. Nu știu bre,

  • Reply OanaMarr July 24, 2017 at 10:15 am

    și tot ce nu suntem noi, restul, femeile care nu le putem face pe toate.

    Prea frumos, Corina <3

  • Reply Drujabru Fănel July 24, 2017 at 10:48 am

    Problema cu pocnitorile astea ordinare este că devin un model pentru emancipatele mai tinere, articolul este foarte fain și oricum, showbiz-ul este o industrie din care se fac mulți bani.

  • Reply Nico July 24, 2017 at 3:41 pm

    Foarte fain articolul tău, din pacate numarul toampelor creste exponențial 🙂

  • Reply ligda July 24, 2017 at 4:03 pm

    mie, personal, mi-ar fi placut sa scrii si o a doua parte a acestui articol (cumva in oglinda), referitor la celelalte (complementare !) tipologii feminine ce populeaza astazi Romania…..cu bunele si cu relele lor….mi-a placut ce am citit mai sus, dar chiar imi trebuie o compensatie, cat de mica ! felicitari si numai bine !

    • Reply Maria Erzian July 26, 2017 at 11:41 am

      Pai…ce poti scrie despre o femeie autentica? Nimic, caci ea e complementara toapei, si, este intr-atat de diferita incat at fi imposibil sa cuprinzi intr-un material ce ai de cuprins…cred eu…

  • Reply Mariana Enache July 24, 2017 at 5:32 pm

    Gandurile mele exprimate de cineva care are ”condei” si timp!
    Excelent! Ar trebui o vizibilitate mult mai mare pt articol ,poate -poate pe unele dintre ele (pe toape) sa le puna pe ganduri!

  • Reply marko abbas July 25, 2017 at 9:03 am

    …foarte bun articol pnentru ,,stiri de cacat!”

  • Reply pusa e July 25, 2017 at 11:57 am

    Ce urat ai vorbit! Cu exprimarea asta a ta, nici tu nu esti mai departe de ele! Mediocritate in exprimare, repeti aceeasi idee mereu, dezamagitor! Imi imaginez ca tu esti o adevarata zanaaa……cu ghilimelele de rigoare…., ca nu sunt curioasa sa-ti vad nici macar profilul…cu siguranta imi voi educa fetita sa nu improaste cu rahat in oameni si in jurul ei!!

  • Reply Dracula July 25, 2017 at 6:03 pm

    “Singurele modele în viață suntem noi pentru noi, si atât. Restul e balast.” Ideea asta la finalul articolului e ca vaca aia care da lapte, dupa care urineaza in galeata. Model nu este ceea ce promoveaza pop-media, ci ceea ce te lasa cultura ta sa identifici drept model. Regina Maria, Georgia O’Keefe, Georges Sand, Angela Gheorghiu si multe alte femei sunt repere si modele valoroase pentru o tanara care are nevoie de reper. Daca te rezumi la propria persoana, vei avea o mare dezamagire cand vei afla ca nu esti buricul pamantului si ca poate trebuia sa iei ca model pe cineva care e mai destept, talentat, valoros decat tine, doar ca sa poti evolua.

  • Reply Gabriela July 27, 2017 at 12:47 pm

    Doamna draga, Corina, am ras cu lacrimi, multumesc!

  • Reply Mar August 1, 2017 at 10:53 pm

    Esti tare. Am putut identifica deja cateva toape gen nevasta lu Cernea si Adam ala cu jurnalul lui. Si cam asa e, cum spui tu la cateva subpuncte..

  • Reply Daniela August 5, 2017 at 11:40 am

    Îți cam “versi” frustrările pe aici,după cum se vede…
    Felul cum vorbești despre alții spune multe despre tine.
    Eu cred in reabilitare,iar acele “țoape” poate multe dintre ele chiar s-au schimbat cu adevărat.Unor oameni le ia mai mult timp sa realizeze când/unde greșesc…a-ti dori sa evoluezi frumos,chiar dacă canva nu ai fost tocmai un exemplu,nu însemna ca te prefaci,înseamnă ca te-ai maturizat.
    Încearcă si tu,in loc să-ți bagi nasul in treburile altora,să-ți vezi de viață ta,îți aduce mai multa pace 😉
    De ce au ajuns oamenii acestui popor sa se urască atât de mult intre ei??
    Nu mai avem loc unii de alții…

    • Reply corina August 7, 2017 at 6:22 am

      Pentru limba română, apasă tasta 1. Până ți se termină bateria.

    Leave a Reply