Sociopatice

Țară, țară, vrem manele!

Mar 16, 2017

România are nevoie de o grămadă de reforme ca să facă progrese și să evolueze, acest lucru este clar și neîndoielnic. În prezent, justiția se bate cu justitia, sistemul medical ne omoară prietenii, agricultura este inexitentă dar, dintre toate, învățământul este cel mai jalnic și ne transformă încet, încet în idioți, asta dacă nu cumva va fi însănătoșit de urgență, lucru imposibil având în vedere cine populează Parlamentul.

De 20 de ani învățământul este într-o continuă reformă, iar aici s-a remarcat cu “succesuri” ministresa Ecaterina Andronescu, cea care a reușit să comită, pe termen lung, un execelent genocid intelectual. La fiecare 2 ani, învățământul primește infuzii noi de idei, care mai de care mai idioate și mai nepracticabile. Avem elevi obosiți, împovărați de materii inutile, “noi” și irelevante, cu ghiozdane care atârnă greu dar neconsistent, o inflație de manuale groase dar stupide. Programa școlară este în continuă schimbare, profesorii mai umiliți, astfel reforma a devenit o silă națională care stârnește spaimă în elevi, profesori și părinți deopotrivă. Și când nimeni nu mai pricepe nimic, 2 lucruri sunt totuși constante: ora de religie și haosul.

Adevărata refomare a învățământului întârzie să apară în primul rând din cauza unei clase politice corupte, slabe și nefolositoare. Performanța execrabilă a politicienilor plus corupția au dus la destabilizarea completă a creierelor și au declarat dauna totală a culturii. Când în școlile românești se practică slăbiciunea intelectuală și lipsa de interes a tuturor părților, fără vreo intenție de a se promova valoarea sau creativitatea, atunci oamenii au ajuns să consume mult entertainment. Adică să admire o formă de creație greșită, doar pentru că, pe fondul sintetic de lehamite, nu se dorește nimic care să solicite creierul sau să pună oareșce probleme.

În categoria entertainmentului la modă intră și manelele cu tot cu promotorii ei: Capatos, Teo Trandafir, Măruță, Mădălin Ionescu și Simona Gherge. Lipsa discerământului și a reperelor culturale le-au făcut viața ușoară vedetelor TV care, pentru niște salarii uriașe, invită în emisiuni persoane dubioase ca să-și bată cu microfoanele în direct amantele. CNA-ul, instituția care ar trebui teoretic să ne protejeze de dejecții, este complet neajutorată fiindcă, ca mai toate instituțiile de control ale statului, nu are de partea ei puterea legii. Între școală sau birou, cu ochii beliți în gura lui Măruță sau Capatos, fără conștința opțiunilor, la cheremul unor Gherghei la limita sferei imoralului, am devenit o nație de inculți. Deși maneaua reprezinta o formă culturală apreciată si de cercuri restrânse de hipseri sau de intelectuali deschiși să îmbrățișeze subcultura ca parte a vieții noastre, rămâne simbolul crizei în educație.

Pe fondul acestei tensiuni identitare, a rulat, în direct la TV înmormântarea lui Fane Spoitoru, adică rezultatul a 20 de ani  media de calitate în care televiziunile au promovat cu mult Sârbu, pardon, sârg, infractorii. Emisiunile de cancan la ceas de seară reprezintă evoluția firească a lui ” Doamnă, știți că v-a murit soțul?” din 1996, când o echipă Pro TV a bătut la ușa văduvei pilotului decedat la Baia Mare, care nu știa încă că e văduvă. Televiziunile au născut staruri ca Becali și continuă să producă non valori pe bandă rulantă. Capatos face din publicitate, exclusiv într-o singură emisiune, între 15-20.000 de EURO. Bani pe care îi produce ușor din lipsa educației noastre.

Politicienii penali și incompetenți continuă să bage bani în buzunarul “Starurilor TV”, pe spatele unui popor care a ajuns să desconsidere și să urască orice formă de educație. E un cerc vicios din care facem parte, mancand popcorn în fața televizorului și savurănd manelele. Asa a ajuns fiul lui Guță, după ce tac-su și-a caftit concubina de față cu telespectatorii, să considere că are dreptul să pipăie o femeie într-un club fără acordul ei, iar dacă face gât, merge o sticlă în cap. De ce? Pentru că unora li s-a permis să considere că România e genul de curvă căreia poți să-i bagi oricând niște bani în chiloți și e a ta. Cine i-a învățat asta? Reforma învățământului promovată de politicieni penali prin mâna lungă a lui Capatos.

De fiecare dată când ne uitam la Capatos sau Maruță, îi încurajam să ne abuzeze creierele. Asta ca să fim totuși conștienți că doar acțiunile noastre, până la urmă, schimbă politicieni sau vremuri.

Foto Credit: Dreamstime


Related Articles

Facebook Page

No Comments

Leave a Reply