Inimoase

Singurătatea bătrânilor care-și așteaptă moartea

Oct 8, 2017

Aproape în fiecare zi trec pe Știrbei Vodă, pe lângă fereastra bătrânului dezbrăcat care admiră trecătorii. I-am făcut câteva fotografii, oamenii l-au recunoscut, pentru unii figura și postura lui sunt hilare, în alții aprinde o scânteie de tristețe. Are un câine, alături de care petrece ore întregi cu coatele pe un pervaz căptușit cu un prosop murdar, nu râde, nu plânge, nu înjură, nu vorbește. Nu are nicio expresie. În afară de câine nu l-am văzut niciodată la geam cu altcineva.

Zilele trecute îmi povestea o prietenă ca a cumpărat pentru părinții ei 2 bilete la Paris. Își doreau de mult timp să călătorească acolo, iar amica mea a făcut un efort finanicar ca să le facă o surpriză. Surpriza a fost pentru ea, în schimb: “lasă, mamă, noi suntem bătrâni, mergeți voi să vă distrați, că sunteți tineri”. Cam așa gândește majoritatea bătrânilor din România.

Mentalitatea comună e autoexilarea. De cele mai multe ori autoexilarea nu vine din lipsa banilor. Avem o cultură a limitarii pe care o acceptăm cu ușurință. Ai făcut o anumită vârstă, ei bine de acum înainte nu mai contează ce urmează. Stai în geam și aștepți moartea în timp ce restul lumii crede că aștepți poștașul cu pensia. O să spuneți că bătrânii noștri nu au bani, lucru perfect adevărat. Dar tragedia este că nu fac nimic, nici măcar lucrurile care se pot face fără bani. Se retrag din lume pur și simplu, iar banii devin subsidiari.

Cei mai mulți dintre părinții noștri se agață de copii și pun pe spatele nostru tot rostul vieții lor, mai ales a vieții lor de după 60 de ani. Nu vorbesc acum de acele relații defecte în care părinții mor de grija unor copii nerecunoscători sau infami. Vorbesc de acele relații funcționale între părinții de 60 de ani și copiii de 30 plus. Vorbesc despre ideea “să fac un copil ca să-mi fie bătrânețile ușoare” care nu a făcut decât să faulteze viața unui bătrân. Vârsta a treia, vârsta la care un pensionar poate descoperi orizonturi noi, adaptate unei noi libertăți redescoperite. Dar în loc să își recucerească libertatea pe care doar în vacanța mare de la școală au mai avut-o, părinții noștri se limitează la așteptarea nesfârșită a copiilor, așteptare, cred ei, îndreptățită, indiferent de situație.

În România bătrânii noștri coboară în pijama în fața blocului, mai repară o Dacie, mai bat o tablă spărgând semințe și bârfind chestii oribile, sinistre, care sfâșie aproapele. Se interesează cine a mai murit, cine e bolnav, care copii ai lui Ixulescu sunt proști și care au reușit să-și ia un Logan, cine a lu` cine a divorțat și care e pramatie. În loc să meargă să se plimbe. Nu-ți trebuie bani ca să mergi într-un parc accesibil cu autobuzul gratuit. Nici mulți bani ca să vizitezi o vecină cu care să bei un ceai slab la pliculeț cu puțină zaharină.
Treptat, modul ăsta de a fi țăcănește. Creierul neprovocat să învețe altceva în afară de Biblie, să asculte, să-i pese de semeni, se usucă. Când e atât de hipnotizat de propria casă, proprii copii, propria Dacie luată în 1987, se netezește ca o poponeață de bebeluș. Am în jur mulți vecini din această categorie.

Am fost și în alte părți. Sunt și acolo oameni care au pensiile suficient de mici încât să le limiteze activitățile. Dar vezi bătrâni coborând din trenuri în grupulețe mici și sprijiniți de bastoane, sunt politicoși, săritori și cu hărți în mână. Beau ceaiuri, mănâncă un corn și privesc catedrale, își târșâie picioarele pe piatra cubică dintr-o piață publică, iar seara beau un pahar de vin și mănâncă ceva lejer. Le place și lor să privească, doar că au altfel de privire. Și ei au copii, și ei îi iubesc. Singura diferență este cultivarea spiritului de libertate și independență.
Trăim în lumea sărăciei perpetue. Dar nu aia provocată de bani, ci una cultivată de mințile noastre. Bunicii și părinții noștri și-au construit o lume a lacrimilor în care urmează să intrăm și noi. ”Nu avem bani maică, ce să facem? Stăm și așteptăm.” La atât se mai reduce viața lor.

Refuz să aștept împreună cu ei să moară, chiar dacă știu că oricât de mult m-aș revolta eu nu voi schimba mare lucru.

Photo Credits: Dreamstime


Related Articles

Facebook Page

2 Comments

  • Reply O femeie October 8, 2017 at 7:34 pm

    Oamenii isi petrec batranetea cum si au petrecut tinererea. Sunt si pensionari ce se plimba si citesc si fac sport etc. Si cunosc si tineri ce asteapta pensia sa nu faca nimic.

  • Reply Emil Calinescu October 8, 2017 at 10:38 pm

    Chestiunea e data si de educatie. Sau, ma rog, de acolo pleaca.

    In Franta esti educat: munceste cat poti, strange cat poti strange, apoi la batranete ai bani sa te distrezi. Da, fix asa ti se spune in scoala. Da, fix asa ti se spune de la firma care-ti asigura pensia privata. Nu stiu multi, dar teoretic poti sa-ti scoti pensia privata toata deodata. Pur simplu: am strans acolo o suta de mii de euro (sa zicem), ii scot toti si ma plimb de ei. Imi da si statul ceva, putin, dar eu ma plimb de aia o suta de mii. Ma duc la coafor, ca trebuie sa-mi stea parul, iau haine misto, nu merg cu zdrente. Imi permit.

    La noi batranul trebuie sa-si sustina si copilul, si nepotul. In cate vacante nu am fost, eu, tu, noi toti de varsta noastra, pe banii bunicilor? “Hai, ia 500 de lei, din pensia mea, sa te simti bine la mare”. “Uite, am auzit ca pleci la Mamaia 5 zile. Uite, ca maica-ta nu are bani”.

    In al doilea rand, tot ca un fel de educatie, dar nu educatia formala, batranilor nostri le-a lipsit televizorul. Vorbesc serios. I-a auzit cineva vorbind perioada comunista? Stiti care este cel mai grav lucru de atunci? “Nu aveam decat 2 ore program la tv”. Americanii, francezii, nemtii au trait de dimineata pana seara cu tv-ul. Chiar s-au saturat de el. Ai nostri bunici inca nu s-au uitat destul la tv. Si simt nevoia sa faca asta. La fel cum eu m-am jucat pe calculator toata scoala (generala + liceu), deci la facultate eram satul. Un amic, care n-avusese pc in liceu, s-a jucat toata facultatea. Descoperise ceva nou.

    In al treilea rand, si revin la educatie, daca tu, ca om, ai trait din banii bunicilor si ai parintilor, nu poti accepta bani de la copii. E absurd. E pacat. Te trazneste. E o chestie de mandrie. Nu accepti din principiu bani de la ai tai copii. Si ne intoarcem la tv: stau si ma uit la televizor, e program frumos… Oricum, daca n-au facut asta cat erau tineri, acum recupereaza …

    Nu inchei fara partea cea mai importanta: generatia bunicilor nostri este generatia care a trait cu totul langa casa. Cand cautau ai nostri parinti si bunici apartament, il cautau cu scoala, liceu si piata langa. Si locul de munca tot acolo era. Statul comunist a facut blocuri langa fabrici, drept urmare tot universul tau era limitat. De ce ai vrea sa ti-l largesti la 60 de ani? Dimpotriva: zici mersi ca nu mai esti nevoit sa mergi 300 de metri pana la serviciu, piata e la 100 de metri, deci mergi doar pana la ea. Oricat ar parea de absurd, unii batrani refuza sa mearga.
    In Slatina mea natala auzisem la un moment dat o discutie intre 2 batrani: cum? te-ai dus la piata cealalta? Dar tu stai langa piata… In loc sa zici mersi ca stai langa piata, tu strabati tot orasul pentru niste rosii … Nu erau acceptate argumentele, nici ca piata cealalta e mai ieftina, nici ca produsele-s mai bune si in niciun caz ca omul ala avea chef de miscare. De o plimbare.

    Gata. Si scuze pt comentariul prea lung 🙂

  • Leave a Reply