LOListice

Minte-mă dar spune-mi adevărul!

May 7, 2017

Pentru cine nu știe încă, femeile, ele între ele, nu-și confirmă adevărurile evidente. De ce să îi răspunzi prietenei tale că, da, nu-i stă bine cu rujul ăla? Bineînțeles că ea știe deja. Sau de ce să aprobi când te întreabă dacă “se vede” că s-a îngrășat trei kilograme? Dacă prietena ta e deșteaptă (și e deșteaptă, pentru că de aia e prietena ta), ea va pune întrebările ăstea retoric, neașteptându-se la un răspuns. Pentru că orice femeie inteligentă se poate vedea în oglindă, nu are nevoie de părerea ta de prietenă. Aceste răspunsuri fac parte din categoria “eu întreb, nu e nevoie să-mi răspunzi”.

O altă de categorie de răspunsuri se numește “minte-mă penibil de frumos!”.

De aici, am extras o întâmplare de acum vreo 12 ani, vremuri în care Web era la mare modă în București. Pentru cei care nu ați auzit de celebrul bar Web, ei bine, el era biserica hipsterilor care nu știau pe atunci că sunt pe cale să devină hipsteri. Vama Veche a capitalei pentru publicitari, arhitecți, design-eri și neînțeleși din alte domenii mai puțin cool, dar cu speranțe la transmiterea stării de cool prin asociere.

Exact pe atunci aveam o prietenă bună, care acum e măritată în State, soție de medic stomatolog care, pare-se, i-a scos măseaua de minte și de aia nu își mai amintește acum că înainte de a fi doamnă, nu era o doamnă. Așa că fugeam weekendurile la mare și dormeam pe plajă, banii de cazare preferam să îi dăm pe bere. Dar atunci eram fete foarte simpatice și vesele, ea îndrăgostită lulea de solistul unei trupe trendy. Pai de cine altcineva? Timp de șase luni l-a urmărit pe băiat cu o precizie și o îndârjire care m-au uluit. Se ducea omul la cinema? Ea era acolo ca să vadă filmul pe care, ca din întâmplare, de-abia îl aștepta. El ieșea în nușce bar, ea tocmai ce era prin vecini și ce bine că s-au întâlnit întâmplător în barul ei favorit. El mergea la concert, ea era neapărat fană de multă vreme a trupei al cărei nume abia putea să-l pronunțe.

La un moment dat, în sfârșit, el convins că universul încearcă să-i spună ceva, o invită în oraș. Prietena mea, copleșită de emoții, începe să se pregătească cu trei zile înainte. Își cumpără o rochie de fată, se dă cu oja și se vopsește. Vine ziua marii întâlniri, emoțiile sunt absolut insuportabile. Așadar, de pe la prânz, începe să le stingă cu niște vodka. Pe la opt, când apare el ca să o ia de acasă, tânăra noastră era deja criță. Ajung la Web unde, bineînțeles, ca niște oameni care se respectă atunci când sunt cool, mai beau ceva. Dar doar ea! El era cu noua mașina de care era nespus de încântat și despre care nu s-a oprit din vorbit tot drumul. Pe la două noaptea se termină distracția. El dă să o ducă acasă ca un domn ce se simte. Ea dă să-i răspundă, dar i se face rău și își varsă emoțiile, speranțele și conținutul stomacului pe tapițeria mașinii prea-lăudate a tânărului nostru.

Vin și zorii celei de-a doua zi și plină de îngrijorare, îmi povestește cum a decurs seara și finalul oribil. Se lasă o tăcere grea. Eu uimită, ea buimacă. Nu spun nimic. Nici ea. Îmi rotesc ochii prin cameră, ea își roade unghiile. Trece cât mai poate de sprințar poate peste tăcerea care începuse să se întindă și cu ochii mari și plini de speranță, mă întreabă: “Auzi, dar crezi că o să mă mai sune?”

I-am răspuns fără ca măcar să clipesc: “Bineînțeles”.

Photo Credit: Dreamstime


Related Articles

Facebook Page

No Comments

Leave a Reply