Inimoase

Domnii și poveștile lor misterioase

Feb 20, 2018

Era extrem de tânăr când s-a întors din al Doilea Război Mondial. România l-a primit înapoi recunoscătoare doar ca să îl bage în alt război: colectivizarea. Demnitatea și libertatea câștigate în război i-au fost atârnate în piept și smulse peste câteva zile de “clasa muncitoare”. Începuse să-și revină după anii lungi și grei din iad (pe atunci nu se vorbea de sindromul de stres post-traumatic) când s-a pomenit cu niște dispoziții de la Stat care ziceau că nu mai avea dreptul să dețină nimic: nici casă, nici pământ, nici cărți, nici măcar propria viață. Dacă ar fi refuzat să accepte “deciziile poporului”, așa cum îl bătea un gând, ajungea în temniță sau la Canal. De gura bunicii a tăcut în ziua când au venit niște oameni peste ei, au pus garduri noi cu țepușe, au tăiat livada, au spart biblioteca cu topoarele, au scos așchiile și cărțile în curte și le-au dat foc.
Bunica povestea cum el nu a mai scos după ziua aia nicio vorbă timp de șase luni. Li s-a mai comunicat că sunt chiriași în casa lor și au plecat lăsând în urmă garduri ce delimitau 100 de mp de curte, o casă fără mobilier, haine și lada de zestre pe care a luat-o unul dintre domni zicând că bulendrele alea vechi sunt bune doar de șters pe jos. Constantin a stat șase luni în pat. Maria l-a hrănit cu lingura în timp ce avea grijă și de urma de gospodărie rămasă, încercând să supraviețuiască pentru amandoi.
El a slăbit cele 15 de kilograme pe care abia le pusese înapoi după razboi și nu mai suporta lumina soarelui. Într-un final, s-a ridicat din pat. Dar a rămas toata viața cu umerii aplecați către pământul pe care nu-l mai avea și cu o privire lipsită de orice expresie. Nu a mai vorbit niciodată despre război sau despre ziua colectivizării. I se încleșta maxilarul. Îl întrebam curioasă în timp ce dădeam cu bățul în vie “bunicule, câți oameni ai omorat în război?”. Se uita la mine și îi dădeau lacrimile. Mie îmi plăcea că aveam puterea să stârnesc așa emoții. Până într-o zi când am văzut privirea tatălui meu. De atunci nu am mai întrebat niciodată despre război.
A rămas un singuratic până când a murit. Nu a înțeles niciodată cum se poate ca ce e al lui să nu-i mai aparțină, că nu mai există livada și cărțile, că femeia frumoasă pe care a luat-o de nevastă a îmbătrânit brusc, că a asistat neputincios la jaful din jur.
De câte ori merg prin București și întâlnesc bătrâni care muncesc încet, fără grabă, ritmic și cu priviri goale, îmi aduc aminte de el. În singurătatea lor văd singurătatea bunicului meu.
Îi descoper mereu când mă plimb prin oraș. Nu am pantofi sau ceasuri de reparat, nici haine de strâmtat, dar am intrat în ateliere atrasă de privirile lor triste. Nu am avut vreodată curaj să-i întreb de ce au rămas în acele camere mici din altă lume, ca să repare pantofi sau să scurteze pantaloni, ca să lipească genți sau să pună flecuri. De teamă că îmi vor spune un adevăr pe care nu vreau să îl aud.
Toți au un soi de respect din alte vremuri, fiecare este în felul lui un Domn, așa cum îmi povestea bunicul că erau bărbații înainte de război. Fiecare are o poveste nespusă și neștiută. Tot ce am putut să iau de la ei sunt niște imagini și niște amintiri. Fiecare dintre ei a stat liniștit la pozat, fiecare a încercat să mă ajute și să mă facă să mă simt eu bine în timp ce eu nu îmi doream decât ca ei să fie bine. În imaginile de mai jos îi găsiți așa cum sunt ei: bunicii noștri.

NOTA: pozele sunt făcute cu telefonul și nu am nicio pretenție că aș fi fotograf.

L-am întrebat dacă îi pot face o poză. A mărit ochii:
– Eu? Mie? Păi sunt în halatul ăsta vechi, domnişoară.
Reparații Încălțăminte de Lux, Strada Toamnei 132.

 

Ceasornicarie/Bijuterie
Calea Moșilor 235

 

Atelier de Reparații, Strada Comandor Eugen Botez

 

Blănărie, Croitorie, Strada Carol Davila 21

 

Păpușar/Manufacturier.
Împreună cu câinele său, încearcă să-și vândă marfa în Parcul Circului.

 

Încălțăminte Comandă și Reparații, Strada Știrbei Vodă.


Related Articles

Facebook Page

8 Comments

  • Reply lina February 21, 2018 at 5:36 am

    oh, be steady my heart …
    si apropo, pozele sunt foarte bune

  • Reply Tudor February 21, 2018 at 5:13 pm

    Felicitari, sunteti un OM adevarat…nu gasesc alte cuvinte pentru a exprima ceea ce faceti!

  • Reply Vali February 23, 2018 at 1:24 am

    Ne inveti sa traim ,multumim.

  • Reply Mihai February 23, 2018 at 5:48 pm

    Chapeau !

  • Reply mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 105) February 25, 2018 at 6:27 am

    […] Domnii și poveștile lor misterioase; […]

  • Reply Valentin February 25, 2018 at 9:19 am

    Dacă PSD-ul reușește să pună mâna pe țară, aceste lucruri se vor întâmpla din nou! 😠 😠 😠

  • Reply Ce se mai întâmplă în România 18 – 09 – Economie 101 February 25, 2018 at 8:58 pm

    […] Domnii și poveștile lor misterioase […]

  • Reply Luke March 15, 2018 at 2:18 pm

    Sunt chiar pe toamnei…trec pe la atelier…doar sa.l vad…nu stiu daca o sa intru..in aceeasi situatie ca bunicul tau a fost bunica
    Au fost lucruri marunte care adunate au distrus ca forta unei avalansele destinele oamenilor si poate ca a distrus si destinul tarii

  • Leave a Reply