Musafirice

Dacă data viitoare nu mă mai sărută?

Jul 6, 2017

Mă şi amuză ziua asta a sărutului, că-mi aduce aminte de primul meu sărut. Un cadru romantic de discotecă de ţară; club Galaxy, mai exact. Eu aveam 14 ani şi afară era o iarnă d-aia de-ţi dârdâiau bucile sub fustele mini şi ciorapii 20 den. Băiatul, mare, durduliu şi brunet; dansează pe lângă mine cu un Ciucaş în mână, în timp ce burta lui face valuri mai ceva ca la Mamaia. Eu mă mişc ca într-un ritual de împerechere, inima îmi bate de se-aude până-n cameră la mama, dantura stă la vedere, noii blugi evazaţi vin perfect pe funduleţul delicat. El e băiatul de care-mi place mie de ceva vreme: o minune a comunei, cu multe sticle la bord, mersul de curcă beată şi veşnic cu acelaşi tricou alb, murdar de tutun şi diverse. Eu nu văd, nu aud. Îndrăgosteala mă transformă într-o răţuşcă naivă, care şi-a pierdut raţa mamă. Sunt mică şi, trebuie să recunosc, nici aria de căutare a potenţialului partener nu mă ajută prea tare. Mă gândesc că ăsta o să vrea să mă sărute, dar eu habar n-am cum să amestesc limba cu a altcuiva şi să devin campioană la schimb de salivă. La un moment dat, băiatul prinde curaj şi-şi lipeşte buzele de ale mele. Eu încep să mişc limba şi îmi dau seama, ca o fată deşteaptă ce sunt, de cele două avantaje pe care le am: eu nu i-am spus lui că nu ştiu care e treaba cu sărutul şi el e beat mort. Clipa e perfectă. Pe fundal cântă Salam – La inimă m-ai ars. Noi dăm din picioare şi eu ajung să-l iubesc pe bărbatul ăsta din faţa mea. Îl caut disperată zilele ce urmează. El uită că exist sau că între noi a fost ceva vreodată. Povestea clasică. Îşi aminteşte din când în când de mine, ne vedem la discoteca din comună, ne aşezăm pe canapelele din lemn şi-ncercăm să simulăm fericirea. Eu cred că am o relaţie, el crede că face un menage a troi cu două gemene. Despărţirea finală a fost tragică. Eu am suferit şi-am plâns cu capul în pernă. El şi-a înecat amarul în alcool. Suspinam după nopţile de iarnă în care ne întorceam prin frig de la clubul de fiţe. Parcurgeam 5 km pe jos şi el scotea de sub geacă o bere sau două. Nu dădea nimenui din apa sa sfinţită şi niciodată nu mergea în linie dreaptă. Câtă zăpadă mi-a mai intrat în ghete pentru el, cât miros de bere stătută şi ţigări Carpaţi i-a fost dat nasului meu să inhaleze. Cârciuma lui Petrică, în care mai intram să-i iau lu’ tata ţuică în tinereţile mele, devenise pentru femeia rănită un refugiu. Un popas al amintirilor. Un loc sacru. Dar poveştile mele au trecut, cum trece Oltul prin România asta veche şi a nimănui. Nu m-am sărutat cu un prinţ încălţat în aur prima oară şi nici c-un om deştept, care acum e doctor sau avocat. Şi-am învăţat încetişor că nu e totul numai despre lapte şi miere-n viaţa asta. E şi despre noroi, manele, fum şi cururi degerate.

Photo Credit: Dreamstime

 

Aida Silvia Strîmbeanu

Autor: Aida Silvia Strîmbeanu

IT-istă de la țară, scriitoare dă la oraș, mare mâncătoare de pepene verde și de sandwich-uri. Citesc ca să mă fac dășteptă și scriu ca să nu dorm prea mult. Somnul peste măsură dăunează la creierii minții. Doresc să mă mut la ecuator, frigul îmi îngheață potențialul. Beau mult Martini și îmi place ca atunci când fumez sau scriu, să nu fiu întreruptă. Poți încerca să mă deranjezi, da’ am centura neagră la înjurături dă țară.


Related Articles

Facebook Page

1 Comment

  • Reply Iulia July 7, 2017 at 4:03 am

    Ce fain, de mult incerc sa fac pace cu niste prime saruturi. Pe primul-primul il sarisem din schema incercand sa pretind ca nu s-a intamplat niciodata – el cu zece ani mai mare, prea speriati si eu si el sa incerce mai mult, apoi un fante de oras mic – fiu bondoc de profesoara, dar cu clei in urechi. De asta din urma chiar nu stiu ce s-a ales. Multumesc, dara.

  • Leave a Reply