Zâne cu coaie

Cum știi dacă mireasa este curvă

Mar 21, 2017

Domnule, în lumea asta a noastră în care moralitatea devine pe zi ce trece tot mai desuetă, în care valorile spirituale sunt uitate la fiecare ceas, în care indivizi păcătoși au ajuns să refuze să pupe mâna popilor, în care clerul e nevoit să recurgă la amenințarea cu iadul pentru niște mărunt în cutia milei, în care femeile nu mai poartă basmale, ci umblă despuiate pe străzi, în care părinți vânduți diavolului își retrag copiii de la ora de religie, ei bine, în lumea asta a noastră e greu să îți mai dai seama de calitatea unei femei. Ea, femeia, este principalul vinovat pentru cumplita deșănțare socială, asta de când roabele domnului au prins tupeu și nu mai vor doar să gătească, să spele sau să crească copii, ci vor să meargă la serviciu la multinaționalele care trădează țărișoara sau, și mai rău, vor să devină antreprenori, să facă cariere, să stea pe mormane de ochii dracului, vor recunoaștere și satisfacție personală în detrimentul sacrificiului. Păi nu pentru asta e făcută femeia, domnule! Femeia înainte își stia locul, nu vota, nu vorbea, nu cerea de mâncare, făcea de mâncare și își încasa cu demnitate atențiile peste bot! Asta da, femeie! Unde o puneai, acolo stătea!

Nu ca astea de acum care se dedau desfrâui și păcatului, fac sex de plăcere, divorțează când nu le mai convine traiul cu idiotul, sunt tari în gură când își negociază drepturile și își adaugă două perechi de coaie atunci când devin mame singure. Astea sunt niște păcătoase cu care nu e bine să se încurce un adevărat creștin. Dacă totuși ispita a fost mai puternică și bietul creștin s-a îndrăgostit ca prostul, dacă pasiunea a bătut rațiunea, dacă nici măcar de vocea familiei tradiționale nu mai ascultă săraca victimă, atunci este evident că nenorocita l-a îmbrobodit și l-a mințit ca să o ia de nevastă.

Dar chiar și în vâltoarea sentimentelor, creștinul își poate da seama cât de păcătoasă e viitoarea nevastă, ce-i drept în ceasul al doișpelea, important e să citeasca ce mai debitează popii pe internet. Ce noroc că pe lume există aceste făpturi aproape divine, acești atotștiutori, aceste icoane de înțelepciune de la care poți lua lumină oricând, aceste forme de viață numite popi! De la popi pe toate le poți afla, căci ei pe toate le știu: medicină, fizică, filosofie, dragoste, chimie, pentru tot tot tot ce există pe lumea asta, ei au o explicație și o teorie. Dar, dintre toate temele universale, popii cunosc femeile cum își cunosc palma dreaptă, le știu atât de bine că ar putea scrie mai multe cărți pe tema asta decât poate scrie Gigi Becali despre Dumnezeu.

De exemplu, un popă isi face un pustiu de bine si ne luminează pe internet pe noi neluminatii, ce se întâmplă când femeia e păcătoasă, cum si de ce se dă ea de gol tocmai într-o zi specială: “De obicei, în timpul slujbelor li se face rău celor care nu şi-au mărturisit păcatele. În timpul slujbei, harul lui Dumnezeu acţionează, dar sufletul pătat nu-l poate primi şi atunci omului i se face rău. Aceasta se întâmplă mai ales în timpul Cununiilor. După ce începe Cununia, miresei i se face rău şi leșină”.

Asadar, păcătoasa în rochie de mireasă nu leșină de la scârba de popi, de la lălăiturile lor isterice și false, de la mirosul insuportabil de tămâie, de la emoții, de la căldură sau anemie, nu, ea leșină pentru că este o nenorocită mincinoasă și orgolioasă care a curvit sau preacurvit ori furat și, cel mai important, nu s-a spovedit. Dacă se spovedea sigur nu leșina.

Așadar, domnișoarelor, fetelor, astea care vreți să vă măritați, aveți grijă ca nu cumva să leșinați în biserică. Că dacă se întâmplă pocinogul, asta spune mai mult despre voi decât știați voi însevă că sunteți.

Iar când mai vine popa cu botezul, aveți grijă să nu să leșine, doamne ferește, de la refuzul vostru de a-l primi în casă sau de a-i da bani. Că cine a mai văzut curvă leșinată după bani…

Photo Credit: Dreamstime


Related Articles

Facebook Page

13 Comments

  • Reply ady March 21, 2017 at 9:19 pm

    sau, doamne ferește să leșini că te strânge rochia sau că te bat pantofii ăia noi, că iar se interpretează. 🙂

  • Reply Dan March 22, 2017 at 4:46 am

    Interesanta caterinca! Totusi, fiecare merge de bunavoie la biserica. Cred ca ameteala, urmata de lesin mai este cauzata SI DE flacara lumanarii pe care o tine (miscandu-o involuntar) nasa in marginea campului vizual al miresei. Nasa nu este afectata atat de mult pentru ca detine controlul.

    • Reply Bogdan March 22, 2017 at 9:39 am

      Să crezi tu că fiecare merge de bunăvoie la biserică. Într-un cuplu tânăr, chiar dacă ambii sunt atei sau agnostici este practic imposibil să nu aterizezi la biserică pentru slujba de căsătorie. Presiunea este mult prea mare din partea părinților și/sau a neamurilor, măcar de una dintre părțile familiei. Practic ajungi să treci prin „procedură” împotriva voinței, nicidecum de bunăvoie.

      • Reply Romulus March 24, 2017 at 5:56 pm

        Ti-as da un like da’ nu am buton 😀

        • Reply V March 25, 2017 at 11:36 am

          Nu neaparat! Eu mi-am luat “fata” si am plecat la Viena unde ne-am casatorit! Doar noi doi, martori nenea care a oficiat si translatorul (pentru ca era necesar desi stiam ce anume spune omu’).
          Deci se poate si altfel, trebuie doar sa vrei… 🙂
          Stima!

      • Reply didina March 26, 2017 at 10:06 am

        Este posibil sa nu intri in biserica daca nu iti doresti asta, iar presiunea familiei nu este decat o scuza penibila.

        • Reply Roxana August 25, 2017 at 1:52 pm

          Didina, inseamna ca n-ai cunoscut-o pe mama :))))

  • Reply sorin aurolacul March 23, 2017 at 6:03 pm

    in loc sa il calce pe mire pe picior in biserica propun ceva mai radical….sa il calce direct pe popa preferabil cu toc cui….va transfera rapid toata greutatea pacatelor in sarcina acestuia…si o adevarata exorcizare rapida…

  • Reply o femeie March 24, 2017 at 11:16 am

    sau de lipsa de oxigen din biserica.

    Da, am scos nu o data persoane lesinate sau aproape de lesin cand erau bisericile aglomerate. Si eu am fost scoasa in brate. De obicei simt cand mi-e rau sau nu am aer, dar uneori nu se cade sa ies din incinta fix in momentul X. Ia sa vezi ce fata va face preotul daca ii zice mireasa: eu ies 10 minute ca miroase al naibii de rau aici.

    Ca o remarca, era pe la americani moda ca nuntile sa se faca in natura. Nicio mireasa nu o lesinat acolo.

  • Reply Chesa March 24, 2017 at 9:15 pm

    Deja e prea tarziu pt mine. Nu stiam de ce nu vrea sa-si faca sfanta taina a spovedaniei 🤔

  • Reply Mihai March 25, 2017 at 8:16 pm

    Scrii fain.. dar textele tale sunt cam sexiste.

  • Reply mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 59) March 26, 2017 at 6:23 am

    […] Cum știi dacă mireasa este curvă; […]

  • Reply Stefania May 2, 2017 at 8:13 pm

    Ha ha ha ! Si eu cand am nasit am leșinat de la căldura insuportabila de +40 și mirosul greu de tămâie 😂😂😂,deci de-aia se uitau preoții urat la mine de fapt ei gandesu că sunt( o nașa ) curvă 😂😂😂

  • Leave a Reply