Inimoase

Cum m-am simțit eu fabulos pe malul Dâmboviței. Sau dimpotrivă.

Jul 18, 2017

Am o amică franțuzoaică, publicităreasă ca mine, pe care a mâncat-o inspirația să vină într-o mini vacanță la București pe caniculele de săptămâna trecută. Mă amenința ea mai demult că îmi va face o vizită, dar am crezut că își va îndrepta până la urmă atenția spre un all inclusive în Turcia sau Grecia, cum face lumea bună sătulă de capitale europene. Da’ de unde! A mea a fost pe aventură grea, a vrut musai București. Mbine. Hai, fată, cherie, zic, ce naiba, hai să îți arăt Micul Paris!

În prima zi am dus-o pe la cârciumi și pe la muzee până a obosit, iar seara a vrut să ne relaxăm în Herăstrău, la un pahar de licoare alcoolică. A doua zi am mers la MȚR unde i-a crescut o mână de japonez și a făcut milioane de poze, pe care le-a postat în neștire pe facebook și instagram, unde cred și-a luat niște unfollows de la cantitate, nu de la calitate, desigur, iar seara am mers în Centrul Vechi unde s-a împrietenit niște români, alături de care a sfârșit inevitabil la o șaorma cu de toate curgându-i românește pe bărbie, la 5 dimineața. În a treia zi și ultima, mi-a zis că una dintre activitățile ei preferate în Paris, mai ales duminica după dezmăț în cluburi sau sâmbete muncite, e să meargă pe malul Senei la un film sau să stea la plajă:

– Am citit pe net că și prin București trece un râu, hai să mergem acolo la plajă sau să jucăm badminton, sunt mahmură și azi m-aș relaxa puțin înainte de plecare!
– Ce să facă, măăăă?!?!?, zic io puțin îngrozită de ideea de a juca badminton pe trotuar, pe malul Dâmboviței, iar perspectiva de a mă despuia în costum de baie în față la Tribunal aproape că îmi îngheță sângele în vine la 40 de grade.
– Oui, ma cherie, hai să mergem pe râu la relaxare, cred că-s mai puține grade ca în centru și va fi minunat pe un chaiselong la umbră.
– Bine, Fatăăăăh, hai să o luăm pe autostrada suspendată, lăsăm mașina în parcarea supraterană și apoi mergem fix la centrul de recreere de pe malul Dâmboviței.

Luăm un taxi fără aer condiționat, mijloc mobil unde amica mea se înverzește de teamă de fiecare dată când taximetristul bate cruci la intersecții și la biserici. Văzându-l că se șterge apoi satisfăcut cu un prosop, franțuzoica se mai relaxează dar întreabă totuși dacă suntem în pericol. “Relax, Cherie, Bucureștiul este un frumos pericol! Aici simți cu adevărat că trăiești!”.
Ajungem în final la Unirea, de unde pornim cătinel spre Cotroceni, pe malul Dâmboviței, ca să căutăm plajele, chaiselongurile, umbreluțele, ecranul pentru filme și tot ce are Dâmbovița noastră mai frumos de oferit, asta pe lângă autostrada suspendată, parcările și parcurile supraterane, evident.

E adevărat că Dâmboviţa nu e Sena, iar Arcului de Triumf nu i se întinde niciun Champs Ellysée la picioare, ca un covor roşu, dar Dâmbovița e de o tristețe înfiorătoare. Franțuzoica mea nu a găsit nimic în Micul Paris care să aducă măcar puțin cu Marele Paris: Dâmbovița nu are nicio porțiune de plajă, nici pontoane, nici vaporașe, nici bărcuțe, nici copii sau tineri care joacă volei, baschet sau badminton, nici șotron, nici labirint, nici măsuțe de ping pong sau table de șah, nici țâșnitori, nici expoziții, nici măcar anticari. În afară de noi două, nu era nimeni pe malul Dâmboviței. Am avut exclusivitate de zici c-o închiriasem. Adevărul e că nu există absolut niciun motiv ca s-o iei la pas pe malul acestui râu: apă murdară și tulbure- acolo unde nu e secată- trafic, beton, praf și poluare. Nimic nu aduce cu râurile amenajate pentru recreere din capitalele europene.
În locul ăsta, care ar fi putut aduce bani la buget și satisfacție bucureștenilor, e doar foarte mult gri. Noroc totuși cu autostrada suspendată!

O iau de braț pe franțuzoaică și o duc la un cico de răcorire la mine în cartier, în Tei. Acolo ne-am închipuit că trece Dâmbovița pe lângă noi, de care aș fi uitat complet, dacă fata asta nu m-ar fi transformat în turist în orașul meu.

La plecare, franțuzoica a zis că e mișto Bucureștiul. Că mai vine. Că poate data viitoare o să avem și noi, bucureștenii, Sena noastră. Că râul nostru are mult potențial. Că oamenii sunt atât de faini. Că atmosfera orașului e vie și efervescentă. Și, per total, că e păcat ca după atâta dezmăț să nu avem și noi un râu unde să ne tragem sufletul.

#naturainvadeazaorasul

 

Cum arată malul Senei la Paris:

Cum arată malul Dâmboviței la București:

Photo Credits: Dreamstime


Related Articles

Facebook Page

10 Comments

  • Reply ddaann July 18, 2017 at 10:47 am

    Daca nu e secret,ar fi interesant sa ne impartasesti adresa blogului amicei tale 🙂

    • Reply corina July 18, 2017 at 10:50 am

      Ce te face să presupui că are blog? 🙂

      • Reply Papinian July 18, 2017 at 11:37 am

        “Ce te face să presupui că are blog?” … Pe baza de … reciprocitate : Ai “tastatura” cu matalutza, la pachet cu gramatica limbii romane si-un umor spumos – chiar mi-a facut placere sa-ti citesc produsul de creatzie (!!!) -, drept pentru care nimeni nu te / te-ar crede ca ai in cercul de prietene / prieteni persoane gen Ravashitoarea / Macovei / Guseth si alte asemenea “philosoaphe” ale natziei … (… nu cred ca ai suporta sa ai prietene / prieteni cu un IQ egal cu nr. de la pantofi …)

  • Reply Dorin Ciobica July 18, 2017 at 10:52 am

    Ar trebui, totuşi, luată în considerare diferenţa între chestia aia din plastic verde de pe Sena, în contrapartidă cu mătasea broaştei dâmboviţeană care este naturală, ecologică, autentică, posibil să fie şi sfinţită, conform ultimelor canoane bisericeşti.

    • Reply corina July 18, 2017 at 11:28 am

      :))) suntem cei mai tari.

  • Reply ddaann July 18, 2017 at 10:55 am

    Fiind publicităreasă, asa am presupus. Eram curios sa citesc ce a scris despre Bucuresti.

    • Reply corina July 18, 2017 at 11:27 am

      Păi publicitatea nu e totuna cu publishingul. 🙂 Fata lucrează în publicitate, nu are blog.

  • Reply haivas July 18, 2017 at 12:24 pm

    Păi și Delta? Nu i-ai arătat Delta din București? N-ați fost în Delta Văcărești sau cum îi zice? pff… ntz, ntz, ntz.

    • Reply corina July 18, 2017 at 1:56 pm

      nu am avut timp 🙁

  • Reply Jacquelino, hai înapoi, că au înviat ăștia Dâmbovița! – Corina Băcanu August 16, 2017 at 11:04 am

    […] de 2 ori “Amin!”, un “Amin!” și pentru tine. Fată, pe malul Dâmboviței, acolo unde ne-am întristat noi atunci când ai fost tu aici, erau adunați săptămâna trecută vreo 1000 de oameni. Mi-am pus mâinile în șold, i-am zis […]

  • Leave a Reply