Inimoase

Cei mai buni cartofi prăjiți din univers

Jul 5, 2017

Era ’84 sau ’85, nu-mi mai amintesc foarte bine, dar ce știu era că încă nu mă dăduseră ai mei la școală. Era un noiembrie târziu și cenușiu. În ziua aia, ca mai în toate zilele, în jurul prânzului, la noi în bloc mirosea a supă de legume. I-am zis maică-mii că vreau cartofi prăjiți. Mama s-a uitat la mine și mi-a spus scurt: nu avem cartofi, îți dau varză călită. Ca orice copil care ține la poftele lui, am pus bot și toată ziua nu am făcut altceva decât să îi cer cartofi prăjiți.

Exasperată, a doua zi dis de dimineața, mama a dat un telefon scurt. Avea o prietenă care se descurca mai bine în perioada aia în care, la Târgoviște, intram în Alimentara și puteam alege de pe rafturile imense doar conserve de sardine și cidru. Nimic altceva. Creveții vietnamezi erau de fapt tot sardine. Și nici măcar nu știu dacă în cutiile respective erau sardine sau nu, pentru că nu am văzut niciodată una de aproape, ce să mai spun să fi deschis una.

Telefonul făcea des atingere și cuplajul intra pe fir. Mama a vorbit ceva, nu știu ce, s-a îmbrăcat, a luat bicicleta și după o oră s-a întors cu un sac mare de cartofi. Părinții mei au lucrat o viață în învățământ. Tata a fost profesor, mama învățătoare, salariul unui profesor pe vremurile alea era de 3000 de lei, în timp ce al unei învățătoare ajungea pe la 2000 de lei. Se chema că eram extrem de bogați, avuți, cu buzunarele pline.

Mama a desfăcut sacul de cartofi sau, mai precis, de noroi. Da, în sac era mai mult noroi decât cartofi. A deșertat sacul în cadă și s-a apucat să-i spele. Din tot sacul ăla au rămas maxim 3-4 kilograme de cartofi. Mama, transpirată și fericită, m-a anunțat că la prânz o să avem cartofi prajiți. I-a făcut în ulei de soia și ăia au fost cei mai buni cartofi din viața mea. Fără să exagerez, cred că au fost cei mai buni cartofi pe care i-a văzut universul ăsta vreodată. I-am mâncat încet, cu pâine intermediară și cu muștar. Nu îmi amintesc ca vreodată gustul unei alte mâncări să mă facă mai fericită.

Mama nu era un bucătar excelent, găsea în gătit o corvoadă și, pentru ea, a găti din nimic era aproape un chin. Îmi amintesc și acum exuberanța și bucuria care o copleșeau când găsea parizer. Imediat îmi făcea celebrul “șnițel parizian” cu care s-au delectat probabil toți cei de vârsta mea. Ca desert, aveam pâine înmuiată în apă, prăjită puțin, cu zahăr deasupra.

Era foame mare în anii ’80. Nu de friptură. De libertate. Tata, profesor deportat la țară și navetist 30 de ani, primea o dată la 2 luni o sticlă cu vin de la părinții elevilor. Așa aveau si ai mei ce bea la desert, lângă o Eugenia  proaspătă.

Habar n-am dacă acum e mai bine pentru că poți gasi cartofi prăjiți la orice colț de stradă. Știu că sunt mulți care nu au ce mânca și nici un acoperiș deasupra capului. Dar ce știu este că nu mi-e dor de nimic. Nici măcar de cei mai buni cartofi prăjiți din univers.

p.s. Singura dată când l-am văzut plângând pe tata a fost la Revoluție. Și pentru noi, cei din Târgoviște, faptul că l-au împușcat pe Nicolae Ceaușescu chiar la noi acasă a fost ca un semn că acele vremuri nu se vor mai întoarce niciodată.

p.p.s. Din parizer se puteau face pe lângă snițele și sarmale sau salata de boeuf. Practic, parizerul putea să înlocuiască orice tip de carne pe care o puneam în mâncare. Cred că nostalgia noastră față de parizer provine tocmai din această multifuncționalitate alimentară a sa.

foto credits: Dreamstime


Related Articles

Facebook Page

1 Comment

  • Reply Mihai July 7, 2017 at 2:18 pm

    “Habar n-am dacă acum e mai bine pentru că poți gasi cartofi prăjiți la orice colț de stradă. Știu că sunt mulți care nu au ce mânca și nici un acoperiș deasupra capului.”

    Fericirea pentru unii nu se masoara doar printr-o burta mai plina; daca telul cuiva in viata e doar sa aiba un job 100% sigur, mancare pe masa si un apartament unde sa doarma pana merge inapoi la serviciu, atunci da, in comunism probabil ii era mai bine. Daca are si alte aspiratii de la viata, ca libertatea de exprimare in spatiul public sau libertatea de a merge unde doreste si cand doreste, de a citi orice carte sau vedea orice film, de a se intalni cu prietenii la o terasa ori la unul din ei acasa si a discuta despre ce au chef fara frica de a fi saltati si dusi in beciuri si apoi la Canal, pe scurt daca are intr-o mai mare masura controlul asupra propriei vieti, atunci cu siguranta acum e mai bine.

    Sincer, sunt foarte surprins sa citesc la tine chestia asta – “Habar n-am dacă acum e mai bine pentru că poți gasi cartofi prăjiți la orice colț de stradă. Știu că sunt mulți care nu au ce mânca și nici un acoperiș deasupra capului.” – dupa ce, tot la tine, am citit si :

    http://corinabacanu.ro/linistea-dauneaza-grav-libertatii
    http://corinabacanu.ro/cea-mai-mare-greseala-a-lui-ceausescu-nu-ne-a-dat-facebook

  • Leave a Reply