Antifeministice

Ce bine că nu intri în politică, doamna Kovesi!

Feb 15, 2018

Ai eșua lamentabil. Păi, cum să faci tu politică când nu îți atârnă scuipat în colțul gurii, când nu ești agramată și semianalfabetă, când nu porți mușamale și draperii, când nu ți scurg țâțele afară din decolteu, când nu ai dinții mânjiți de ruj și când nu arăți de parcă tocmai ai fi ieșit cu botul de la vulcanizare?

Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, aseară, doamna Laura Codruța Kovesi a declarat că nu ar intra niciodată în politică chiar dacă va fi revocată. Motivul ei: “e multă treabă de făcut în afara politicii”.

Măi, Laura, ai ales înțelept. Păi tu în politică ai face notă discordantă cu toate pedichiuristele numite pe nedrept homo sapiens doar pentru că știi diferența între prenume și pronume și pentru că folosești corect decât și doar. Faptul că ești elocventă, elegantă, folosești logica, ești calmă și cu bun simț te descalifică din start pentru orice funcție politică. În plus, nici nu-ți începi frazele cu “deci”.

Și pentru că niciodată nu e bine să zici niciodată, poate totuși te răzgândești. Dar ia aminte ce trebuie să înveți ca să (te) ajungi vreun ministru sau prim ministru, ba chiar primăreasă de Capitală: trebuie să fii toxică și imbecilă, să fii amatoare de scandaluri, să îți pui cască în urechi de unde să-ți șoptească vreun Daddy, să fii pațachină, să nu ai pretenții sau ambiții, să-ți pui silicon la genunchi, să te lași bătută de solar în cerul gurii și să mergi în fiecare zi pe canapeaua unei televiziuni de unde să râgâi inepții pentru un public cretinizat.

Mare noroc avem noi, românii, că nu intri în politică. Cu tine, cu Cioloș, cu Vlad Voiculescu chiar am avea o șansă.

Dar la ce sunt bune șansele în țara celor care cred că scuipatul e ambrozie?

 

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Related Articles

Facebook Page

3 Comments

  • Reply VON February 16, 2018 at 7:38 am

    👍

  • Reply mihai stanescu February 17, 2018 at 7:32 pm

    Decenta sobra a LCK in contrast cu vulgaritatea tantosa a clasei politice, in marea ei majoritate.
    Nici tu nu ai “sanse” in politica, ceea ce e bine.
    Dar totusi ce stare avem : dezgust, blazare sau indignare ?

  • Reply Nicoleta Facalet August 26, 2018 at 6:52 pm

    Doamna de ce folositi un limbaj desfranat, la ce va foloseste? Cititi Patericul si Filocaliile poate va ajuta.

  • Leave a Reply