Reklama

Ce ai face dacă ai avea mâine 100,000 de Euro?

Jan 26, 2018

Sau 10.000E? poate 1.000E sau oricât crezi tu că ai vrea să scoți în lume? Eeeee și eu am rămas la fel de interzisă când m-au întrebat niște finanțiști care au dezvoltat o platforma, Romania Investeste cam cum văd eu treaba. Recunosc, nu mă așteptam. Adică, nu neg, visez de ceva vreme să apară într-o bună dimineață la geamul meu un alpinist utilitar care să spele geamurile, să deschidă fereasta și să se unduiască lasciv aruncând pe blatul din bucătărie o sacoșică cu 100,000 de Euroi. Visul oricărei femei, după diamante și un guvern competent.
Revenind, ce aș face cu niște bani numai buni de investit? Mi-aș cumpăra un apartament mișto, a fost răspunsul inițial, până să petrec încă 2 ore cu domnii finanțiști care m-au introdus încețișor, pe limba mea, în tainele investițiilor de calitate. Că la ce mă gândeam eu era clar cheltuială, nicidecum investiție.
Problema la noi e că nu vedem oportunitățile. Nu zic că n-ar fi o oportunitate pentru mine să văd câteva țări străine, să bag niște bani in imobiliare și să mă flendur la braț cu sacoșa alpinistului utilitar. Dar realist vorbind, hai să vă zic și vouă ce am aflat de la domnii care se ocupă cu banii. Acum pe serios, că sunt sigură că am vreo doi, trei pe-aici cărora le-am deschis apetitul.
În primul rând, băieții mei finanțiști se ocupă cu plasarea banilor în fonduri de investiții. Care deși sună așa SF la prima vedere, e cât se poate de facilă. Sunt instrumente financiare complexe, adevărat, dar ele sunt guvernate de reglementări clare, de mersul economiei și de algoritmi cât se poate de simpli. Alături de mine au fost mai mulți neinițiați, la fel de speriați și suspicioși când vine vorba de a investi în ceva aparent complicat. Ba chiar poți să faci o simulare pe platforma lor să vezi cum stă treaba. Se numește sugestiv romaniainvestște.ro
Serios, poți să vezi ce s-ar fi întâmplat cu sumele de bani pe care le-am fi depus în anii care au trecut, care sunt randamentele pe care ni le-ar fi adus diverse plasamente, putem experimenta și învața cum funcționează un fond de investiții.

Finanțiștii mei fac parte din echipa Erste AM, care ne stă la dispoziție cu informații și sfaturi atunci când vine vorba de plasamente în fondurile de investiții. Sunt pregătiți să ne răspundă la orice întrebare și să ne introducă în lumea fondurilor de investiții. În spatele acestei platforme există o echipă profesionistă care s-a pregătit ani de zile pentru a răspunde întrebărilor noastre și pentru a ne ghida într-o lume străină și complicată în aparență. România Investeşte îşi propune să facă instrumentele financiare de investiţii accesibile pentru cât mai mulţi români, iar primul pas este să le ofere noţiunile de bază pentru a demonta fricile şi miturile despre investiţii.
Cu o comunitate de 10,000 de fani şi cu peste 340,000 de interacţiuni generate în primele şase luni de existenţă, pagina de Facebook România Investeşte este un ABC al investiţiilor. Prietenii de pe Facebook au acces la o serie de postări care explică termeni financiari în pe înțelesul tuturor (definiţiile fac referire la situaţii de zi cu zi, utilizând cuvinte uşoare şi imagini relevante). Astfel, bancherii se asigură că acest concept are o acoperire naţională şi până și eu, care aș fi tentată să dau 100,000 de mii de euro pe țoale și călătorii o voi lua pe calea cea dreaptă a înțelepciunii.
Pentru mai multe detalii, accesați siteul www.romaniainvesteste.ro, un proiect susținut de Erste AM.


Related Articles

Facebook Page

2 Comments

  • Reply Mihai February 2, 2018 at 7:48 am

    Serios, apreciez articolul de fata si efortul depus. Ca dovada, am intrat pe link-ul lor, am parcurs in diagonala cam tot ce scrie, pana jos de tot, la literele mici “Performanţele anterioare ale fondului nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare” etc. Si, fara sa am timpul necesar aprofundarii a tot ce vor ei sa ne invete/arate, am dat peste o chestie care mi-a ridicat semne de intrebare : “De ce este o idee buna ? Pentru ca poti obtine castiguri fara efort, cu ajutorul specialistilor”.

    Sigur, citind chestia asta, am avut o nedumerire instanta : de ce ar mai vrea sa munceasca cineva orice, daca “poti obtine castiguri fara efort” ? Si a doua nedumerire : absolut toata lumea “poate obtine castiguri fara efort” ? Toti castiga, nimeni nu pierde ?

    Impresia unui neavizat, din afara, e ca pentru unii care castiga trebuie sa existe altii care pierd, iar site-ul lor e o oportunitate cativa din noi, care avizati fiind, ar prefera sa se numere mai degraba printre cei care castiga, decat printre cei care pierd. Este etic sa “obtii castiguri fara efort” ? Este ok sa faci bani pe seama altora care-i pierd ? Probabil ca astfel de intrebari nu-si au locul intr-o lume strict guvernata de bani. Dar daca nu esti o fiinta construita in intregime din bani, cred ca sunt intrebari legitime si incomode. As fi curios sa aud raspunsurile celor care au construit site-ul.

  • Reply Mihai February 2, 2018 at 7:50 am

    *Off-topic, ar fi frumos daca ar exista posibilitatea sa-ti editezi propriile postari, doar pentru simplul motiv ca, din graba, uneori se mai strecoara greseli.

  • Leave a Reply